ADYA (I) ÎNTÂLNIREA

   Eu sunt slujitorul (sau sclavul) cifrei 3. Trei încercări, 3 greşeli iertate, 3 drumuri, 3 semne etc. 

Eram la Piatra Neamţ, în casa părintească. Îmi lingeam rănile după un divorţ urât de tot. Trăisem, vasăzică, experienţa unei căsătorii, experienţa unui tată tânăr, novice (un singur copil – băiat). Erau zile întregi în care nu făceam nimic altceva, decât să mă „vindec”… Atunci exploram împrejurimile oraşului. Drumul predilect îl făceam, prin parc, pe muntele Cârlomanu’, până sus de tot, pe un fel de platformă din piatră, deloc prietenoasă, de unde aveam posibilitatea să privesc, panoramic, întregul oraş, mai cu seama barajul şi lacul de acumulare pe care râul Bistriţa îl făcea (îl face şi acum) acolo. 
Drumul de „Peste Vale” abia se putea zări de la acea distanţă, mai mult îl intuiam. Vedeam însă foarte clar dealul, precum coama unui leu care se adapă în apa lacului de la baraj. Mă aşezam pe o piatră şi priveam. Priveam şi gândeam la ale mele. 

În acea zi aveam de gând să fac o plimbare spre locul meu preferat. În centru, tocmai când traversam „Cărarea Leneşului” (dintre Teatrul Tineretului şi Hotel Ceahlăul), am zărit-o pentru prima dată. Brusc îmi îngheţase sângele-n vene. Inima refuza să mai bată. M-am aşezat instinctiv pe o bancă. O priveam uluit cum trece majestuos, fără să privească pe nimeni şi nimic în jur. Cred că dacă exista ceva pe lumea asta care să aibă un efect hipnotic, instantaneu asupra fiinţei mele, atunci Ea era acel ceva. O priveam tâmp, dobitoc, hipnotizat. A trecut cu mers uşor, galeş (într-o pereche de pantaloni mulaţi pe coapse şi mult evazaţi la manşete) oprindu-se în faţa librăriei centrale. Privea, înclinându-şi capul împodobit dumnezeieşte de un păr ondulat şi lung, în vitrina cu cărţi. Astfel am putut să „culeg” primele informaţii despre ea: 1. era inaccesibilă datorită frumuseţii sale ieşită din comun; 2. O interesau cărţile, ceea ce constituia premisa unei femei culte; 3. Era foarte tânără, cred că cel mult studentă (ulterior aveam să aflu că abia terminase prima treaptă de liceu – clasa a X-a). Îşi legăna şoldurile, trecând de pe un picior pe celălalt, în funcţie de cartea pe care o privea. Aşchii de lumină carnală îmi săgetau privirea şi toate simţurile. Îmi apropiam trupul şi formele-i diavoleşti, de parcă aş fi privit printr-un binoclu. Apoi alunecă, uşor, mai departe pe Bulevardul Chimiei, până când dispăru din raza privirilor mele. Îmi reveni şi mie suflul, inima îşi reluă bătăile ei regulate. Şocat încă, m-am ridicat cu greu de pe bancă intenţionând să-mi continui plimbarea către locul meu preferat (pe Cârlomanu’), fără măcar să-mi pot imagina că avea să urmeze a doua întâlnire cu Ea…

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.