ADYA (V) – „AI GRIJĂ, DOMNULE!”

adyaAvertisment: acest text şi cele care vor urma, cu şi despre Adya, pot conţine cuvinte, stări şi imagini care pot deranja pe pudibonzi şi pudibonde. Acestora le cer să treacă mai departe. Capito?

Îmi era jenă s-o duc la mine acasă, aşa din prima, în celebra mansardă a Grupului celor Patru de la Piatra Neamţ. De fapt Adya niciodată nu avea să calce pragul acelei mansarde. Numai Doiniţa avusese acest prilej şi Any (o fată bună cu noi toţi, cei patru – avea grijă de noi că deh! Eram şi noi bărbaţi). Am mers, deci, acasă la frate-miu. Îi cerusem cheia când acesta era la serviciu.
O rochiţă frumoasă, înflorată cu flori de câmp îi acoperea trupul minunat şi bun ca o pâine proaspăt scoasă din cuptor. Era aburindă. În clipa aceea Adya era aburindă. Emoţia ne copleşea pe amândoi. Nu ştiu dacă am vorbit prea multe, cred că nu am vorbit deloc. Făceam cunoştinţă. Trupurile noastre făceau cunoştinţă şi pentru asta nu era nevoie de cuvinte, ci de mâini, de buze, de atingeri… Mai întâi sânii, ca două cupe imense, de o consistenţă ciudată: şi tari şi moi în acelaşi timp. În orice caz pufoşi ca nişte piersici uriaşe. Sfârcurile curioase gata să privească tot ce se întâmplă în jurul lor, roz-violacee, nu prea mari, dar erectili în milisecundă. Stătea întinsă pe pat, dezgolită până la brâu cu sânii erecţi uşor înclinaţi în lateral datorită mărimii şi consistenţei lor carnale. Mi-am petrecut genunchii de-o parte şi de alta a trupului său încordat. Mi-am dat cămaşa jos. Ne priveam. Goi până la brâu, am avut un moment de pauză gâfâită. Respiram sacadat cu icnete surzi – până să ajungem acolo ne luptasem… Mâiniele ei au început să se mişte uşor ca doi şerpi care se înalţă atunci când li se cântă. Mi s-au aşezat pe genunchi într-o continuă mişcare lentă cucerind milimetru cu milimetru din fiinţa mea. Mâinile mele i-au ieşit în întâmpinare şi au început să le ghideze către centrul tuturor plăcerilor lumii. Eram erect de multă vreme. Strânsoarea jeanşi-lor în zona sexului devenise dureroasă. Ştia, ştia asta pentru că a vrut să mă ajute, să ma elibereze trăgând diabolic-parşiv-încet de fermoarul mare şi lat al pantalonilor. Zvâcni. Dintr-o dată eliberat, sexul îmi zvâcni cu putere în spaţiul liber dintre noi. Avu un balans nervos dat de mişcarea eliberatoare după care se linişti sub mângâierea mâinilor ei mici. Era tare înţelegătoarea făţă de nervozitatea lui şi îl luase în palme cu gingăşia cu care o mamă îşi ia şi-şi mângăie copilul… M-am aplecat şi am început să vorbesc cu sânii ei. Pe rând. Mai întâi cu sfârcul apoi cu sânul de-a-ntregul, mai întâi delicat apoi brutal, mai întâi cu dreptul apoi cu cel din stânga mea… Am avansat cu genunchii până sub braţele ei. Încă nu mi-o luase în gură, nu, asta se va întâmpla mult mai încolo. Nimeni nu-l învaţă pe om arta plăcerii, asta vine de la sine, din alfabetul lăuntric al Fiinţei noastre tainice, nu trebuia să ştiu că doream nebuneşte să-i ating sânii cu sexul erect. Ştia, şi de data asta ştia pentru câ îşi lua fiecare sân în căuşul palmelor şi-l oferea ca o ofrandă pe altarul dragostei, sexului meu orb care căuta, care găsea. Picături abundente de spermă umezea locul pe care ea îmi purta sexul în gesturi rotunde, alunecoase. Am coborât cu gura între sâni, apoi mai jos şi mai departe peste abdomenul ei piersicos în timp ce cu mâinile îi dezgoleam trupul întreg. Îmi venea în întâmpinare ridicând uşor un şold, apoi pe celălalt până se eliberă total de haine. I-am cules trupul cu braţele amândouă ca pe un dar fragil de mare preţ. Braţele ni s-au împletit ca două perechi de aripi ale unor păsări uriaşe ce se zbat agonic. Doream să trecem unul prin celălalt şi nici nu ne-am dat seama cum am ajuns în poziţia s-o pătrund cu setea unui călător rătăcit în deşert…
„Ai grijă, domnule!” veniră atunci primele ei cuvinte din ziua aceea. Am privit-o înspăimântat. Nu ştiam ce e, ce se întâmplase. Am înţeles imediat. Noi nu aveam nevoie de cuvinte, decât de puţine, de foarte puţine. Adya era fecioară! Am vrut să renunţ, dar ea m-a învăţat ce să fac, cum să fac ca să ne bucurăm de acea clipă uimitoare. Cu mâna. Da. Cu mâna o luă şi o introduse atât cât să n-o rănească. Am înţeles lecţia imediat şi am preluat eu sarcina. Prima noastră dragoste ţinând-o cu mâna. A fost minunat, a fost teribil când în final cu un jet perlat de flori i-am acoperit trupul întreg, ca o ploaie caldă de vară…
Adya ştia şi asta, ştia cum se iubeşte bărbatul şi rodul Fiinţei lui carnale căci după zvânetul meu final a început să-şi maseze trupul cu roua dragostei până ce aceasta dispăru definitiv intrându-i în piele.
Povara îndumnezeirii prin iubire duceam cu noi pe drumul de întoarcere!
Nu am rostit niciun cuvânt. Nu puteam spulbera acea vrajă, n-o puteam tulbura cu vulgara vorbire a vieţii diurne…

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.