ARIPA

În jurul meu clopote… tac așteptând… deasupra veghează aripa… mereu aceeași… de culoare neagră… seamănă mult cu o coasă pregătită gata de cosire… atunci vine în chip de mireasă… vrea să fiu mirele ei… nu pot… refuz deocamdată… până când?… e o tăcere paradoxală… un stejar de tăcere cu ramuri prin care pulsează sângele meu crud ca al mânzului trecător înapoi spre trecut… de fapt eu sunt lutul din care oamenii-și fac statui și himere…

Ziua aripa se dedublează… ca un artist de geniu în căutare în timp ce acolo sus stă și veghează COASA cea mare…

Ciudat, scoici pe acoperiș, solzi, câinii alungați mi-au năvălit în casă… fereastra sudică e-nchisă, iubito, sub pernă ți-am ascuns o broască țestoasă să-ți visezi iubitul ce va deveni Făt Frumos într-un vis abrambura spus…

umblă noaptea licurici prin odaia-n care peste toate se așează blând uriașa pânză a unui uriaș păianjen al uitării… e un somn ambiguu între două dimineți… în sfârșit aripa-coasă taie umerii albaștri ai cerului…

(Visited 23 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.