AUTO-CUNOAȘTEREA

Experiențele noastre existențiale (atât cele cu impact pozitiv, cât și cele cu impact negativ) ne-au ajutat să devenim ceea ce suntem astăzi.

Omul este o sumă a contrariilor… iar „om desăvârșit” nu există…

Auto-cunoașterea este extrem de bună la casa omului, dar asta nu-ți va aduce fericirea. Câteodată auto-cunoașterea te poate arunca într-o depresie iremediabilă. Mă refer la acei oameni care pot despuia și înțelege procesul auto-cunoașterii. S-ar putea ca ceea ce descoperi în urma acestui proces, care nu e deloc simplu, să descoperi o făptură străină ție. Motto-ul pe care mi l-am ales eu (tocmai în urma unui proces de auto-cercetare) este: „când mă analizez mă detest, când mă compar mă prefer”. Și nu mă împac defel cu faptul că eu pe mine însumi mă detest…
E important să știi ce nu-ți place, între ce bariere poți să faci concesii, ce anume consideri a fi intolerabil, care îți sunt nevoile materiale și spirituale. După ce ne înțelegem pe noi înșine (niciodată nu vom reuși pe deplin…) este foarte posibil să ne găsim în situația de a ne detesta atunci când ne analizăm sau de a ne prefera, atunci când ne comparăm cu alte persoane.

Dacă reușești sa-ti cunoști limitele vei avea mai multe șanse să nu te implici în situații cu final nefavorabil, chiar dacă începutul pare de bun augur.

Nimeni nu te poate cunoaște mai bine decât poți să o faci tu însuți.

Bagajul cunoașterii de sine este întotdeauna mai sărac astăzi, în comparație cu ziua de mâine și după părerea mea ar fi grav dacă nu ar fi așa…