CÂND ÎȚI PICĂ CINEVA CU TRONC… PE INVERS

Vi s-a întâmplat, desigur, ca în viață să întâlniți pe câte cineva care să nu-ți placă de la o primă ochire, care să-ți producă, așa, un soi de aversiune inexplicabilă. Fără să-ți fi făcut nimic, fără să te fi intersectat vreodată cu acea persoană, ei bine, nu o poți suferi și gata.

Și eu, la rându-mi, am trecut prin astfel de experiențe nedorite: ori nu mi-a plăcut de cineva „din prima”, ori nu am fost plăcut de către altcineva „din prima”.

            Pentru mine a existat mereu (câte) o problemă cu vânzătoarele din magazine: ba nu mi-au plăcut, ba mi-au plăcut, ba (chiar) m-am îndrăgostit, ba m-au tras pe sfoară, ba le-am tras eu etc. Astăzi, însă, una mi-a pus capac. Unul din acela zdravăn, că și acum mă ia cu nădușeli, când mă gândesc.

            Mă duc la magazin. Acilea șa, pe lângă casă, „La doi pași”, cam cum ar veni. Cumpăr puțin: apă, suc, țigări, grisine. Cât face, întreb? 30 de lei, zice! Plătesc, iau bonul (pe care de obicei îl arunc – nici nu se (mai) pune problema să-l citesc) și vin acasă. Dau să scot produsele din plasă. Simt că începe să-mi fileze o lampă-n scăfârlie. Bă, cum mama dreak 30 de lei, da fix 30? Mă mai uit o dată-n plasă: patru produse, precum am menționat. Parcă e prea mult 30 de lei… Ia-n să văd eu bonul de casă, așa, din curiozitate (mare minune că nu l-am aruncat…). Pe bon, cinci produse! În plasă – patru, pe bon – cinci! Ia-n să fac și-un calcul. Rezultat calcul general, fix 30 de lei. „Elementul” în plus de pe bon (ceva detergent fluturași, pe mă-sa…), 7 lei. Carevasăzică așa, am fost furat! În loc de 23 de lei, mi s-au cerut 30. Am simțit că mi se urcă sângele la cap. Și nu atât pentru suma infimă (care poate fi, la o adică, și foarte mare…), ci mai ales pentru faptul că am fost înșelat, furat, considerat naiv sau prost sau naiba mai știe cum… Tocmai eu, tocmai în acest orășel în care majoritatea populației mă cunoaște…

            Mă întorc la magazin. Arăt. Întreb. Vânzătoarea explică: „A, e o greșeală de calculator, un produs nou, scanat, nu s-a șters, „detergent fluturași” pe care l-am primit astăzi, vă rog să mă scuzați, poftim banii încasați în plus”. Iau banii, îmi ia bonul de casă. Mă întorc acasă.

            Dau să mă dezbrac. Stai așa că nu-i așa, îmi zic. Nu-i bun! Adică cum? Te-am furat, te-am prostit, te-ai prins, poftim banii înapoi, mă scuzați și gata?! S-a rezolvat? Dar dacă șmecheria asta cu calculatorul funcționează dintotdeauna, dacă s-a procedat astfel cu toți cumpărătorii care au trecut pragul acestui magazin? Dacă nu eram atent (prin excepție, astăzi – nici nu știu de ce), dacă aruncam bonul de casă (cum îmi este obiceiul cel prost…), eram văduvit de 7 lei? Eram! Ce înseamnă toată măgăria asta?…

            Simțeam cum se umflă splina în mine tot întrebându-mă. Mă re-încalț (mă descălțasem), îmi pun ceasul la mână, mă parfumez și asemenea unui vulture jumulit mă reped cu clonțul înainte către magazin cu gând de scandal și analiză. Cer să vină șeful. Vine șefa! Fac scandal-scandal, dar și analiză cu un ton ceva mai scăzut. Am fost pertinent și obiectiv, vă asigur.

            De ce am înșirat yo p-acilea toată tărășenia care mi s-a întâmplat astăzi, 29 august 2018, mai pe-nserat? Ca să vedeți cum este omul. Ei, cum este omul, poate mă întrebați?

Iată cum.

Odată ajuns acasă, dezbrăcat, în-cafelat, fumat, în-liniștit, mi-am pus o întrebare care m-a cam descumpănit, așa, oleacă. Pentru că ea, întrebarea, mi-a pus o foarte serioasă problemă de conștiință.

Dacă vânzătoarea care m-a tras în țeapă ar fi fost tipa aia frumoasă care oriunde s-ar fi aflat în magazin era cu ochii tot pe mine și care avea un zâmbet plin de subînțelesuri faine, m-aș mai fi dus eu a doua oară la magazin cu gând de scandal și analiză? Nu, nu m-aș mai fi dus.

Tipa de astăzi, însă, era una din acele persoane pe care le întâlnești de câteva ori în viață și pe care nu le poți suferi „din prima”. De asta m-am întors.

Așa e când îți pică cineva cu tronc… pe invers!