CIRCUITUL BANILOR ÎN IUBIRE

Am fost la poştă. Nimic deosebit în asta. Fiecare avem, câteodată, nevoie de poştă. Coadă ca la balamuc, că aşa e la poştă. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, mereu a fost şi este coadă la poştă. De pe vremea împuşcatului nimic nu s-a schimbat referitor la asta.

 În faţa mea o platinată fadă. Destul de nasoală, dar curată şi îmbrăcată impecabil. Răsucea pe degete o cheie de maşină scumpă. La un moment dat îi sună telefoanele. Că avea două. Răspunde la primul. Pe un ton aţos, rece şi oarecum autoritar: “Mi-ai trimis? Cât mi-ai trimis? Aha. Şi nu puteai mai mult, nu? Nu puteai. Bine. Hai, ciau, că stau la rând să-i ridic” Apoi, răspunde la celălalt, cu un ton total schimbat, mieros, îndrăgostit: “Tu ce faci, iubitule, chiar vrei să te ciufulesc, să te leg, să te tund? Hai că fac eu rost de bani într-un fel şi îţi trimit. Ştiu că ai nevoie şi tu ştii că te iubesc” etc. etc. că până i-a venit rândul a tot şuşotit ea acolo de-ale iubirii. Ajunge la ghişeu. Ia banii de la unul, de la primul şi îi trimite imediat, telegrafic, celuilalt.

Concluzia?
Femeia este cheia tuturor echilibrelor în societate.