CU BIBLIA SUB BRAT

2015

cu-biblia-sub-brat„Când eram mai tânăr şi la trup curat”, să tot fi având yo fro 19-şpce ani, pictam, împreună cu maestrul Bubanovici, biserica din satul Bărăşti, comuna Boroaia/Suceava. Yo am fost frumuşăl de feliu meu, dar atunci, bată-mă să mă bată să nu fiu de deochi, parcă mă întrecusem pe mine însumi. Purtam o pelerină stil Heliade Rădulescu, prinsă într-un buton mare cu un lanţ de argint, pantaloni evazaţi şi o pereche de ghetuţe, cu toc mediu, pe care le pictasem în culoarea oranj. Hochelarii mei erau deasemenea personalizaţi: cu ramă foarte lată pictată în carouri mici, ca o tablă de şah, în alb şi negru. Părul, din abundenţă, mi-l tapam, astfel încât arătam ca o fată şi nu e de mirare, de fapt nici n-ar trebui s-o mai şi spun, că „mureau” fetele băştinoase după mine (altele, înainte de mine). Una era femeie fostă măritată, dar despre asta voi scrie un text special că merită. Aveam de ales. Alegerea era simplu de făcut. Era suficient să mă înfăţoşăz seara la căminul cultural, cu 10 minute înainte de începerea filmului şi pe care puneam hochii, aia era. Mai aveam o oportunitate: la pictarea unei biserici, sătenii trebuiau să aducă de-ale gurii pictorilor, prin rotaţie. Şi nu-ş’ cum dreac’ se făcea de se tot roteau, într-o săptămână, două-trei codane, aceleaşi, bune mamă-mamă.
Gata zic, tre’ să învăţ una să picteze. O aleg, o conving o dată, de două ori până s-a obişnuit să vină singură „cu treabă” pe la biserică. În ziua aceea eram sus pe schelă, în altarul bisericii şi lucram (în frescă) portretul Maicii Domnului. Am chemat-o sus la mine, pe schelă. A venit, sărind ca o căprioară treptele abrupte ale scărilor aşezate zigzagat, Am prins-o imediat de mijloc şi-am vrut să i-o pun acolo jos, pe platformă. „Nuuuuuuuu, vai de mine şi de mine, aici, în altarul domnului? Tu nu-ţ’ dai seama ce păcat mare eşti în stare să faci?” Nu, nu-mi dădeam seama. Am început să-i arăt şi să-i explic: uite aici, zidul ăsta este făcut de oameni, din cărămida asta pe care stă fresca. Fresca am pus-o noi cu mâinile noastre. Chipul Maicii Domnului, uite, îl pictez yo chiar acum. Am luat pensula şi am mai tras o tuşă ca să fiu mai convingător. Apoi am pus pensula jos, am prins-o de mijloc şi-am vrut din nou. Măcar s-o sărut. Palma ei paravan între gurile noastre s-a făcut. „Nuuuuuuuu, Romeo, nnuuuuuu (că mie mi se mai spune şi Romeo)! Hai mai bine să ne plimbăm la aer şi rezolvăm noi cumva!” Am lăsat dreac’ totu’, că prea eram încins, ş-am mers la plimbare pe malul unui pârâu, pe unde păşteau vacile satului. Eu cu Biblia sub brat ca să-i citesc din Psalmi. Ea în dreapta mea mă cam căuta pe la buzunar, până reuşi să-şi bage mâna şi să mi-o maseze în ritmul paşilor de plimbare. Aproape de apă, Biblia îmi scăpă şi se deschise pe jos (cu siguranţă la Psalmi), iar eu cu mâna eliberată de povară am început s-o caut şi s-o întreb pe sub vaporoasa-i fustiţă. Am întrebat, am găsit şi răspunsul aşa că ne-am prăbuşit amândoi încleştaţi, strivindu-ne buzele reciproc cu dinţii. Ne-am rostogolit bezmetici, ba în stânga, ba în dreapta, gâfâind ca după o cursă de 100 de metri plaţi până am simţit-o udă toată. Bun, e udă, s-a excitat îmi zic, da’ de ce e udă în spate, pe spinare? Şi de ce şi eu simt o umezeală răcoroasă tot pe şira spinării? Întrebându-mă, încet, încet mi se limpezeşte mintea. Ceva nu era în regulă. O opresc, se trezeşte şi ea, şi ne privim cu atenţie. Mâinile mele, tot mângâindu-i spatele deveniseră lipicioase. Ne-am ridicat în picioare ca două resorturi obosite. Io n-am zis nimic, înţelesesem! Ea a glăsuit: „ţi-am spus eu că e păcat”. Şi ne-am dus unul într-o parte, celălalt în direcţia opusă ca să ne spălăm în albia pârâului de pomana pe care o făcuseră cu noi vacile însetate care tocmai trecuseră pe-acolo la adăpat.
Concluzia? nu se compară urzica cu balega de vacă!

2 comments

Lasă un răspuns