CUM IUBIM, CÂND IUBIM?

„Există atâtea feluri de a iubi câte inimi sunt”, scria Lev Tolstoi.
Nu e nevoie de iubire ca să procreezi, de pildă, strict din punctul de vedere al acțiunii practice în sine, doar că eu consider că e esențial pentru umanitate ca oamenii să dea viață din iubire. Altfel se pierde exact ceea ce ne diferențiază de alte viețuitoare. Până și inseminarea artificială a apărut tocmai pentru că existau oameni care aveau iubire și nu puteau prin ei înșiși să o ducă mai departe.

Nu spun că nu există iubire fără un copil, spun că un copil e (sau ar trebui să fie) calea prin care iubirea devine nemuritoare (chiar dacă pe parcurs iubirea inițială – a celor doi scade ori dispare). Este admirațe – când iubesti cu mintea, vorbim de fantezie, poate, când iubești mai multe femei, respectiv bărbați în același timp, de atracție pură când te gândești la Beyonce – un miraj (o placi cu minte, trup și suflet). E posibil să nu fie cea mai bună alegere, Beyonce, dar e cea care potențează cel mai bine ceea ce ai tu de oferit: viață unei alte ființe.
Într-adevăr, nu e nevoie de iubire ca să procreezi. Și, ca să mergem cu raționamentul mai departe, întrucât îi pasă umanității că o faci sau nu din iubire. Iubirea sau non-iubirea are o importanţă covârşitoare pentru noi ca indivizi şi poate influenţa, întrucâtva, atenţia şi dragostea cu care ne aplecăm asupra creşterii şi educării progeniturii. Oare îţi iubeşti mai mult copilul pe care l-ai făcut cu omul iubit atunci când iubitul nu mai există? Eu cred că da, pentru că odrasla este purtătoarea de imagine a celor care i-au dat viaţă…
Când iubești cu adevărat șansa este mult mai mare să ai copii sănătoşi.

Uneori şi gemeni…