cum-privesc-eu-femeia„Privitul”  unei femei pe Internet este cumva sinonim cu aflarea spiritului unei femei în Real.
Spre deosebire de Real, în Virtual nu ai prea multe variante de a privi/căuta o femeie altfel decât la tărtăcuţă.  Adică spiritual (excludem acele tipe care fac un fel de videochat expunându-şi atitudini imortalizate în fotografii cât mai avantajoase pentru ele şi total dezavantajoase pentru privitori, în sensul că ele, pozele, de cele mai multe ori duc în (t)eroare buna credinţă şi curiozitatea firească a privitorului .
Şi-atunci pur-ced… Unde atac?  Unde sunt femeile mai „descoperite” pe net?  În bloooog!. Acolo se află cheia şi lacătul ei. În mesajul blog se ascunde comoara pe care o cauţi. Să nu credeţi că e simplu. Nu, o comoară, dacă se respectă, stă întotdeauna la adâncimi mari, ascunsă bine de ochii profanilor, îngropată de însăşi posesoarea ei care îţi vântură, în schimb, pe sub rama ochelarilor strasuri excesiv şi vulgar strălucitoare…
Deci, în detalii, în cele mai nesemnificative (aparent) scăpări, în aşa zisele „greşuri” sau „acte ratate” cum ar fi… dar mai bine păstrez pentru mine acest secret.
Aaa, Nu are blog?. Punct şi de la capăt. Trecem mai departe că-i blagoslovit Internetul, slavă Domnului , de mii de profile (sau profiluri ). Nu mă interesează o femeie pe Internet dacă acea persoană nu are blog, adică nimic de spus. (Pot face excepţii – extrem de rar – în cazul femeilor „bune”… ).
Şi „spunerea” asta pe blog are hibele ei. Am întâlnit femei superdeştepte, dar prin spusele altora… Adică ghilimeaua (care de cele mai multe ori lipseşte) şi citatul vorbesc despre super, extra, formidabila lor inteligenţă şi despre cât sunt ele de sensibile şi de romanticoase .
Deci, mai reducem la numărătoare, pentrucă din citate şi ghilimele îţi poţi face ăl mai al  dreakului blog.
Inflaţie pe net: Paler, Schopenhauer, Haidegger, Borges, Cohelio.

Aflarea unei femei pe internet are şi riscuri (inerente de altfel, aş zice): te poţi îndrăgosti  .
Întrebarea care se pune în mod evident (şi care mi-a şi fost pusă – întrebarea, nu altceva  ) este: de cine te îndrăgosteşti? De cuvintele acelei femei (care uneori pot şi să nu fie ale ei), de chipul ei (aflat într-o fotografie, cum spuneam avanatajoasă pentru ea), de biografia ei (expusă extrem de sumar în majoritatea cazurilor) sau de propria ta fiinţă pe care fără să-ţi dai seama o descoperi, cu uimire, reîncarnată în acea persoană de care te simţi atras, îndrăgostit, leşinat etc. etc.
În ce mă priveşte, astăzi, într-o zi de vineri, o astfel de întrebare mă depăşeşte…
Răspunsul la ea poate îl voi găsi şi îl voi da altădată. Poate…

PESE: Aş fi putut să fiu eufemistic în exprimare, aş fi putut să fiu „marele” filozof, aş fi putut să scriu criptic, în parabole etc. etc. dar, am constatat, tristă constatare, că aceste ilustre moduri de exprimare ascund de fapt golul, vidul interiorului nostru incapabil de iubirea adevărată faţă de cuvânt şi temător în a spune lucrurilor pe nume atunci când simţi că ai de spus ceva. Când nu prea ai ce spune, abia atunci trecem în alt palier al polologhiei pure (care nu e de condamnat), în planul filos(z)ofiei… 

 

(Visited 4 times, 1 visits today)