DE CE EXIST, DACĂ NU AM VRUT SĂ FIU?

de-ce-exist-daca-nu-am-vrut-sa-fiuDe ce exist dacă nu am vrut să fiu?…

Astă seară cre’că beau. Beau ca să mă îmbăt. Ca un porc de drac sau ca un drac de porc tot un drac e. Noroc că nu e nimeni p-acilea să mă vadă. Tălpăşiţa şi-a luat tălpăşiţa (vorba nu ştiu cui). Îmi dreg vocea: vreau să cânt… Nu aud nici un sunet… Simt că-mi explodează creerii în capete. N-am mai dormit de 1000 de ani… Mă droghez, iau diazepam cu „alcohol” (etilic + metilic)… Fără efect. Ce-mi trebuie mie acum? O legănare… un susur la ureche ca un izvor beteag…
De ce m-am născut? Ce caut eu aici? Pe o planetă de pâine pe care bântuie spiritul celor ce nu mai sunt, dar vor veni? Pe cine trebuie eu să slujesc zilnic şi de ce?

Mi-e dor. De mine însumi mi-e dor. Am explodat în prea multe femei. „Eşti un băiat bun, să nu te risipeşti” aşa îmi spuneau ele după ce m-au „risipit”. Sunt „vinovatul fără vină” sau sunt vina vinovatului care există…

Lucruri ciudate mi se întâmplă. Pot să comunic cu mine, cel de dincolo de moarte. De multe ori, în somn, simt cum mă ridic ca o fantomă deasupra mea şi mă privesc cum dorm… E o uşurare.. O lumină blândă, albă, ca o ceaţă, ca un fum transparent şi un bătrân (ah!, de câte ori nu l-am visat eu pe acesta), cu barbă lungă şi albă şi cu un toiag în mână, stând pe un tron întotdeauna mă mângâie pe creştet… Apoi revin în propria-mi Fiinţă şi mă trezesc.

Mă aşez pe marginea patului, îmi iau obrazul în palme şi stau aşa multă vreme între cele două lumi: E meditaţia fiinţei mele. Filosofia ei…
Întotdeauna am avut de ales între aceste două stări: starea de viaţă sau starea de inexistenţă sinonimă cu moartea…

În seara asta beau.
Ca să mă-mbăt…

Oare de ce exist dacă eu nu am vrut să fiu?…

 

(Visited 119 times, 1 visits today)

5 thoughts on “DE CE EXIST, DACĂ NU AM VRUT SĂ FIU?

  1. Viața este… oricum însă nu „frumoasă”. Este o mare de întâmplări care ne iau pe sus, ne zvârle cât colo, ne lovesc și ne ridică, suntem pe val doar ca să fim iar cuprinși de frigul mării înghețate care ne scufundă iar și iar, de lupte interminabile și imposibil de câștigat… Ea (viața) este o mamă rea și nemiloasă care te învață ce-i bine, prin rău. Că, de! „E înspre binele tău!”. Fie ții pasul și te (de)formezi cât să intri în matrița asta fără de sens sau scop suprem (acela de exemplu de a lucra înspre binele UMANITĂȚII – da, cu majuscule! – ) , fie pieri.. însă nu pe cale, ci sub valuri furioase și aprigi. Și cel mai năprasnic este… chiar faptul că furtuna asta vine chiar din interior!…
    Se zice că merită trăită… însă… o a r e ? !

  2. „De ce m-am născut? Ce caut eu aici? Pe o planetă de pâine pe care bântuie spiritul celor ce nu mai sunt, dar vor veni? Pe cine trebuie eu să slujesc zilnic şi de ce?” Cuvintele astea sună ca un strigăt în deşert şi denotă o mare tristeţe. De ce sunteţi trist domnul meu? Viaţa e frumoasă şi merită trăită indiferent cum am venit noi pe lume.

    1. „Cuvintele astea sună ca un strigăt în deşert şi denotă o mare tristeţe” De data asta te citez eu pe tine. Nu mă îndoiesc că viaţa e frumoasă şi că merită să fie trăită. Depinde din ce parte/poziţie priveşti lucrurile…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.