E NOAPTE-ADÂNCĂ

E noapte-adâncă în craniu și sub poduri

Omizi mănâncă greieri, ritual frecvent

Pocnește-n atmosferă gândul plin de noduri

Ce nu-l mai poate duce creierul absent.

E mult mai necesară noaptea decât doliul

Când ți se sparge tâmpla lovită dumnezeie

Când trupul de femeie e piatra și fotoliul

Pe care-ți lași speranța să nască și să steie.

Din când în când mă las în echilibru cosmic

Să-mi meargă mergerea și somnul bine

Visarea decisivă mă mai ține dosnic

Să nu mă scol la vreme să te visez pe tine.

Ridică-mi tu prea vinovatul trup în aer

și lasă-mi în pupilă clepsidra s-o răstorn

în ea va curge sânge și numai pentr-o clipă

mă lasă și mă prinde de-al bolii aspru corn.

și palma ta lipește-o de fruntea-mi să respire

adânca frământare de carne și idee

prematur în trupu-mi se lasă o orbire

din care se va naște-n viitor o zee…