FLOARE RĂTĂCITĂ ÎN GLASTRĂ

Pescărușii își vor face din aripi rădăcini… aceeași lună în fiecare noapte se re-întoarce sferă neprihănită… aceeași noapte albă și bizară strunește-n matca-i veșnica-i himeră cu gheare de păpuși înmiresmate… lumina cade-n artificii precum porumbii… căprioarele au venit să-ngroape amintiri inexistente… vânatul alb de pe retina pușcașului alb… trupul meu o țintă perfectă la schimb cu fecioarele sidefii… o rană adâncă… doar atât ce mai pot face în viață, pe sub mantia trupului tău ceresc… ți-ai tras norii ca o perdea transparentă… tot ți se văd stelele pitite la sânul-piersică… febra care mă pândește este mai mult decât o ninsoare de aur fierbinte… în zare șubrede catarge ale unei corăbii pustii așteptând pe apa Styxului nerăbdător trupu-mi de plumb… încerc să scriu o poezie în cinstea ei, a vieții de sticlă, doar cioburi îmi ies de sub pleoape, doar cioburi, nu versuri… lacrimi roșii… sângele de altădată se preface în țurțure-pană ca plângere…

Voi învinge cristalul cu ochiul de sticlă… sunt sigur și singur în valea cu păduri seculare… cu păsări sau lilieci… intrarea în mine se face pe brânci… cine-mi vorbește despre lumina stelară și despre femeia din gară?… crapă pupila de privire albastră… când tocmai credeam că văd, că te văd corolă de floare rătăcită în glastră…  

(Visited 40 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.