FRUMOSUL ŞI URÂTUL
Motto: „Numai în lacuri cu cu nămol la fund cresc nuferi!” (L. Blaga)
De ce iubesc oamenii frumosul? ( e drept, sunt şi oameni care au făcut o pasiune morbidă pentru urât…).
Pentru că frumosul nivelează asperităţile nocive ale gândului, pentru că e terapeutic-liniştitor la nivelul judecăţii estetice, pentru că rotunjeşte pupila ochiului privitor la dânsul –semn al admiraţiei, pentru că îţi în-cântă sufletul cu „tonuri” armonice, dar şi pentru că tulbură la nivelul afectului, al capacităţii vibraţioniste (care nu vine de la vibrator! ) din fiinţa noastră sensibilă. Frumosul şi armonicul sunt coexistente, generându-se în dublu sens întru ideea generică, (finală), de FRUMOS.
Se spune că „Tot ce e mic este frumos”, că „Nu e frumos ce-ţi place ţie, ci e frumos ce-mi place mie”, că „Frumosul e relativ”, că „ Frumuseţea se re-găseşte în ochiul privitorului” etc., dar câte nu se spun?!…
Revin la motto-ul acestui text. Ce vrea să spună Blaga? Că frumosul este ascuns privirii profane? Că frumosul se naşte din „ceva” urât, amorf şi urât mirositor? Dar este nufărul un „ceva” frumos? Prin formă nu este mai frumos ca trandafirul. El este frumos prin faptul că este rareori întâlnit-găsit (ca şi floarea de colţ). Aceasta particularitate îi potenţează atributul de floare frumoasă. Înseamnă că tot ce e rarisim este şi frumos? Desigur, că nu!
Unii spun că există frumos şi în urât, ceea ce este o aberaţie. Există, într-adevăr, o estetică a urâtului, dar nu frumos-în-urât. Estetica se ocupă de frumos şi de urât în egală măsură.
Aplicat la oameni, la fiinţe în genere, frumosul (ca şi urâtul) îşi amplifică înzecit caracterul de relativitate. Pentru că fiinţa este dinamică. Un om pare urât până când interrelaţionezi cu el. După câteva minute de dialog devine incredibil de frumos. Şi viceversa.
În mod paradoxal, frumuseţea (ca şi urâţenia extremă), este o povară pentru fiinţa frumoasă (respective ființa urâtă!). Ea îndepărtează, „ţine la respect” pe cei care o privesc şi care o admiră. Astfel, singurătatea unei femei frumoase este la fel de dramatică precum singurătatea unei femei urâte (valabil şi pentru bărbaţi). Încă o dată, ca un arc voltaic, la nivel declarativ, extremele se ating!
