Fastuos, itinerant, „şmecher”, sec şi suculent totodată, spumos şi fad, neapărat bilingv (ca dovadă că „urlă” în autor conştiinţa valorii de sine…), volumul „Înapoia focului” (pre cealaltă limbă – italiană – „Dietro il fuoco”), se poate înscrie, fără teama de a greşi, în categoria acelor cărți „ghiduşe” al căror sens îţi scapă când tocmai crezi că l-ai descoperit: „Suim pe Scara Raiului a Sfântului Ioan Scărarul./ Ne izbim capetele făr’ a conteni de fusceii de lacrimi.// Diavolul ne împinge cu coarnele opintindu-ne din Scripturi („Eremite venim”)…

Malițios, sorescian, oscilând între abuzul de cuvinte şi reducerea până la silabă a versului, George Bocşa, în ambele variante, „vânează” densitatea ontologică prin scrierile sale. În acest sens limbajul îi este fidel în dezvăluirea esenței: „Dincolo – o mie de mile ale milei morţii./ O mie de stânjeni-stânjenei-stânjenitori-bis// Naiba îmblăcilor/ pe arii/ cu cioară/ ciuciulete/ în ploaia mocnită râioasă și râia// Eremite se ia!” („Râie”), „Dusu-m-am învârtindu-mă unde şi-a dus Mutu’ graiul./ Întorsu-m-am la Paştele Cailor/pen’ că atunci m-aşteptai, să ciocnim ouă roşii/ iar de necaz că numai ale mele se sparg/ să nechez/ Lorelei.” („Pe cai că se filmează”), „U-HU-HU/ iată și vestitorul/ dimineților defuncte: hulubul.” („Duminica orbului”), „Brumatul/ surâs/ pe cioburi/ de iubire.” („Niciodată toamna nu fu mai frumoasă”), „Mă-/ tăniile/ sună/ ca zarurile.” („Unul dintre voi mă va vinde.”) etc.

Se vede clar că intelectul autorului se exercită prin ceea ce numim îndeobşte „idee”, mergând de la o multiplicitate de senzații spre o unitate a cărei asamblare este operată de reflecție. Totuşi, o rezervă poate fi făcută. Dacă avem îndoieli privitoare la oportunitatea refacerii opoziţiei dintre idei între care, la urma urmelor, pe unele le considerăm acceptabile, iar pe altele nu, este deoarece George Bocşa, prin alcătuirea poemelor sale, ne permite să le disociem sensurile. Forța literară a unei aparente contradicţii va fi cu atât mai mare cu cât părțile aflate în conflict vor fi, sintactic, mai întrepătrunse silindu-l pe cititor să intre într-un vârtej semantic, acolo unde versurile autorului de față încetează să fie doar furnizoare de idei; ele funcționează în aşa fel încât sugerează deplasarea frontierei dintre literatură și nonliteratură.

Noua distincţie ar trebui făcută în anumite cazuri particulare, în acel context de gândire și limbaj la al căror dinamism are acces oricine le poate reface potrivit alcătuirii lor.

George Bocşa este un poet insolit, util și eficace în contextul literaturii contemporane nouă.

 

 

(Visited 64 times, 1 visits today)