IARĂȘI TOAMNĂ, IARĂȘI TU

Numai TU poţi auzi tăcerea numai tu Cea de dincolo de poarta cu balamale ruginite, dar nu moarte, ci vii, numai TU, Cea care ştie să-mi împodobească privirea cu frumuseţea Fiinţei sale, numai tu, sălbatica remuşcare şi blânda mângâiere… Ştii că-mi place să mă joc în părul tău platinat, să aduc în linişte corăbii de dor pe care le aşez pe fruntea-ţi împovărată de gânduri… La răscrucea dintre noapte şi zi, bezmetic bat la porţile tale, ceva mi spune că nu dormi, că mă aştepţi de veghe stand lângă lămpaşul cu dureri arzânde, din când în când din bolul cristalin mai sorbi câte un strop, ochii ţi s-au împăienjenit de lacrimi sau de albastru fumuriu, aştepţi, nici tu nu ştii, poate să auzi zgomotul porţii cum se deschide sau se închide pentru vecie… Îţi trimiţi empatic, curcubeu convex, sărutul ca o stea fulgerătoare… dintr-o dată noaptea de argint ţi se dăruie şi marea poartă cu balamele ruginite cade între noapte şi zi strivindu-mi pasărea din suflet…

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.