ÎNPOTMOLIREA-N MIERE

Ursul se plimba prin pădurea plină de liane și de șerpi cu ruj pe bot și cu mustăți (ăștia-s foarte veninoși…). Era lihnit de foame. Tocmai luase o plasă majoră de la cumătra vulpe care a stat, vicleană, în calea dorinței sale de a prinde și a mânca oarece se prinde-n baltă (cred că  pește dorea prostănacul…)

În plus de asta era și foarte necăjit. Necăjit că nu-i ieșea la socoteală niște calcule bănești pe care și le făcuse de cu seară. Avea în vederea domniei sale o ursoaică tânără și foarte frumoasă, dar scumpă, parcă mult prea scumpă… Cu ochelari și tatuaje pe care un alt urs-frizer i le făcuse cu mașina de tuns prin blana-i lucioasă…

E drept că i-ar fi plăcut ursoaica polară, mai mult pentru moliciunea blănii sale pe care n-o simțise vreodată, dar pe care și-o putea lesne imagina ca fiind minunată…

Și tot mergând și cugetând când la una, când la alta iată că-n zarea privirii sale, din pădurea plină de liane și de șerpi veninoși, se ivi ca dintr-un vis, o poiană de aur i-luminată cu mult galben solar și pe ici-acolo cu nuanțe mov. În mijlocul poienii se afla un tron uriaș, tot din aur solar. Pe tron, ursul își duse laba la ochi că nu vedea bine din cauza luminii orbitoare, se afla ceva, ceva care parcă semăna ba cu ursoaica lui din vis, ba cu un fagure de miere…

Aproape mecanic, atras de o forță magnetică uluitoare și de niște voci ancestrale care nu se știe cum se cuibărise-n urechea lui stângă, ursul făcu primul pas către tronul orbitor. Atât i-a trebuit, doar un pas, ca să-și dea seama imediat că poiana în întregime era plină cu miere și nu cu iarbă cum crezuse inițial. Așa că pășirea prin miere îi făcea aproape imposibilă înaintarea către tronul uluitor care, iată acum se mișca și prinse chiar glas îndemnându-l la apropie…

Mai înaintă câțiva pași și zări făptura de pe tronul fantastic: era o ființă. O ființă nedefinită ca desen și-ntruchipare. Era și nu era. Apărea și dispărea ceea ce-l făcu pe nefericitul urs să se avânte cu totul înainte pentru a cunoaște adevărul.

Asta a fost greșeala fatală pentru că se afundă până la gât în miere… Blana-i îmbibată cu miere parcă-i strângea trupul în chingi de foc. Încercând să scape se afunda tot mai mult. Zări totuși că pe tron se afla un fagure imens poleit cu raze solare.

Neghiobul căzu pe-o parte și încet-încet se stingea. Numai foamea din pântece îl pierdu în această aventură nebunească. Credea că va ajunge la fagure și n-a ajuns. Astfel sfârși într-un vis frumos cu o ursoaică polară și un fagure de neatins…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.