intalnire-dincolo-de-nori-gheorghe-burdujanAm aşteptat. Zile şi nopţi am aşteptat să se întâmple. Ani întregi! O întâlnire faţă în faţă cu FERICIREA. Nu ştiam cum arată, cum este ea, dacă există. Ştiam doar că nu pot s-o definesc sub nicio formă, sub niciun chip. Nu ştiam nici dacă ea va veni brusc asupra mea sau treptat, picătură cu picătură aşa cum vine o ploaie caldă-uşoară a toamnei pe care o trăiesc. Nu ştiam dacă mă va aştepta după colţul unei case sau dacă va veni din eter, din spaţiul virtual… 
Ani în şir am căutat-o şi am aşteptat-o. Până am obosit şi oboseala mi-a întărit credinţa că fericire cu adevărat NU există, NU poate exista. Peste tot am căutat-o numai pe internet nu. De peste tot am aşteptat să vină, numai de pe internet nu. Din REAL, da, din VIRTUAL niciodată! 

Şi totuşi. 
Şi totuşi EA sau aparenţa fericirii a venit, cândva, din virtual, de dincolo de monitor. Nici nu aş fi crezut, nici acum nu-mi vine să cred. 
A apărut şi mi-a inundat fiinţa în întregime. Mi-a cuprins capul, inima, sufletul, totul. Nu am mai ştiut ce se întâmplă cu mine. Se spune că oamenii când îmbătrânesc se prostesc precum copiii. Nu am crezut. Acum cred! Nu am mai ţinut cont de nimeni şi de nimic. Am devenit întrutotul un copil. M-am „prostit” în toate felurile, dar am trăit cele mai minunate clipe al existenţei mele. „Fericirea” care a venit din virtual a venit ca să-mi demonstreze că ceea ce numim de obicei fericire există aievea. A fost ca întâlnirea a două sfere de foc, a două gheme de lumină care unindu-se iluminează cerul şi-l umplu cu stele albastre şi mov. A fost o întâlnire dincolo de nori, dincolo de puterea de înţelegere a muritorului de rând. EA s-a Dăruit pe sine ca să înţeleg eu că fericirea există! Am fost ales! Sunt un om important. Divinitatea m-a ales pe mine să fiu mesagerul acestui minunat cuvânt: „fericire”. 

Dar, totuşi, dincolo de nori. De ce dincolo de nori? Pentru că am coborât o secundă din virtual, pentru a ne cuprinde reciproc cu braţele, apoi ne-am întors amândoi în virtual. 
Am fost ca două păsări rănite de prea multă iubire. Realul era prea dur cu noi, pentru noi. Dacă ar fi fost mai blând ne-ar fi reţinut aici, pe pământ supuşi forţei gravitaţionale a realului concret, de fiecare zi, nu ne-ar fi abandonat cerului şi zborului imaterial al virtualului vrăjelnic. 

Iată de ce am spus şi susţin că este APARENŢA unei fericiri. Iată de ce pun între ghilimele cuvântul. Dacă ea ar fi fost posibil-reală nu ne-am mai fi întors în virtual pentru a ne amăgi orgoliile, ci ne-am fi făcut cuibul nostru aici pe pământ în faţa monitorului şi nu dincolo de monitor, dincolo de nori, în eter… 

Pe de altă parte ştiu că nu e simplu să încerci măcar să durezi construcţii adevărate, din piatră, din cărămidă, cu sânge şi nisip, din lut maleabil, din argilă şi din pâinea cea de toate zilele. Fiinţele noastre adesea sunt puse la încercări existenţiale dintre cele mai dure. O singură şansă există să nu fii doborât de furtuna încercărilor zilnice: aceea de a rezista tuturor intemperiilor, îmbrăţişaţi cu îndârjire ca două trunchiuri de stejar menite veşniciei. 

Numai astfel curcubeul convex – definiţia pe care am dat-o eu fericirii -, poate deveni o realitate palpabilă, un model care trezeşte invidia şi ura acelora ce nu pot fi asemenea nouă. 

Dincolo de nori este EA. Însăşi FERICIREA. Poţi s-o numeşti fată, femeie sau pur şi simplu EA. 

Fericirea nu are rădăcini aici pe pământ. Ea este de sorginte divină, astrală. Din acest motiv fericirea durează foarte puţin, cât seninul de dincoace de nori… 

 

Gheorghe BURDUJAN2015dincolo de noriAm aşteptat. Zile şi nopţi am aşteptat să se întâmple. Ani întregi! O întâlnire faţă în faţă cu FERICIREA. Nu ştiam cum arată, cum este ea, dacă există. Ştiam doar că nu pot s-o definesc sub nicio formă, sub niciun chip. Nu ştiam nici dacă ea va veni brusc..."Când mă analizez, mă detest. Când mă compar, mă prefer!"