ÎNȚELEPCIUNEA NUFĂRULUI

2016

intelepciunea-nufaruluiLucian Blaga spune, foarte frumos, că „numai în lacuri cu nămol la fund cresc nuferi!” Ceea ce ar însemna că în apele limpezi, cristaline, stătătoare (deşi nu prea exista aşa ceva) cresc doar bălării.
Este evident, metafora lui Blaga bate mult mai departe. Şi anume ea vizează frumuseţea şi caracterul Fiinţei umane. Dar cum s-ar putea traduce şi aplica aceasta la o fiinţă umană?
Privind un om în structura lui unitară, ce ai putea spune, din întregul său, că este „nufărul” şi ce anume „nămolul”? Sigur, cea mai lesnicioasă interpretare ar fi aceea că un om urât fizic ascunde un suflet frumos. Dar este, sută la sută, valabilă această teoremă? În cazul ăsta ar rezulta că „nămolul” este chipul, înfăţişarea fizică a omului, iar nufărul ar fi interiorul său. Deci, oarecum invers.
Nufărul este depistabil cu vederea, el nu este o perlă pe care o găseşti răscolind adâncurile. Deci, la contactul vizual vezi „nămolul” şi este greşit să tragi concluzia că, sigur, în adâncuri vei găsi un nufăr. Pentru că am văzut oameni atât de acriţi de viaţă şi atât de complexaţi de propria lor urâţenie încât până şi sufletul şi l-au schimonosit. Sunt deci urâţi nu numai la trup, ci şi la suflet.
Părerea mea este că, mai degrabă, în ceea ce priveşte omul ar trebui să privim lucrurile în sens invers: un trup frumos, un chip frumos ascunde mai totdeauna un caracter îndoielnic, tainiţe ascunse sub lacăte ca într-o cutie a Pandorei. Dacă ceva anume, dacă cineva anume, provoacă deschiderea acelei cutii vor ieşi la iveală adevăraţi monştri caracteriali, comportamentali. La ce-i mai foloseşte acelui om frumuseţea fizică dacă el însuşi şi-o anulează prin ceea ce este cu adevărat în structura lui intimă? În cazul acesta „nufărul” nu mai are „nămolul” necesar pentru a se dezvolta într-o frumuseţe armonioasă. Există, desigur, excepţii!
Din acest motiv „nuferii” sunt flori atât de rar întâlnite. Ca şi singuratica şi sălbatica, în frumuseţea ei, Floare de Colţ!

Lasă un răspuns