INTELEPCIUNEA TA – SCRISORILE VALENTINEI (VII)

Astăzi m-am gândit din nou la tine. Cu intensitate, dragule. Pentru că şi tu te-ai gândit la mine. Ştiu asta. Odată, la prima noastră întâlnire, mi-ai dat o pildă vorbindu-mi despre şarpe, de parcă ai fi fost Exupery. Numai că tu ai o altă părere. „Şarpele nu e înţelept! Dacă ar fi înţelept nu s-ar târî el pe pământ ca ultima lighioană. A, viclean, da, este! Dar înţelept, nu!”
Aşa îmi povesteai tu despre şarpe însoţindu-ţi cuvintele cu mişcări sugestive ale braţului tău stâng. Am râs, îmi amintesc, pentru că tu eşti foarte sugestiv în mişcări atunci când povesteşti ceva (ca atunci când îmi vorbeai despre cum se munceşte în livada cu cireşi sau despre containerul ce nu trebuie să aibă pereţii groşi, de metal…

Am reţinut ideea ta şi iată că astăzi îmi vine în minte. Deci, şarpele nu e înţelept, ci şarpele este viclean… Nu ştiai tu atunci, la prima noastră întâlnire, că tu, de fapt, vorbeai despre tine însuţi, nicidecum despre şarpe.

Tu eşti viclean, dragule.
Viclean ca şarpele.
Nicidecum înţelept.

Asta e intelepciunea ta!