ÎNTRE A FI ȘI A PĂREA

„Jocul” meu (un alt „joc”) între A FI şi A PĂREA, vizavi de „răutatea” mea pe facebook, este un joc conştient asumat. Cine are tăria şi capacitatea de a depăşi bariera aparenţelor va ajunge la fiinţa reală, aceea care există cu adevărat.
Între „a fi” şi „a părea” există o marjă de mişcare atât pentru mine cât şi pentru acela/aceea pentru care însemn ceva astfel încât să se poată alege esenţa.
Ca să înţelegeți mai bine ceea ce vreau să spun am să dau exemplul lui Baudelaire care-şi „selecta” prieteniile într-un mod extrem de ciudat: îşi înfăşura capul într-un turban verde îmbibat în terebentină şi atunci când cineva se apropia de el ca să-i vorbească, Baudelaire, fără să ridice privirea (pentru că nu-l interesa „coaja” acelei fiinţe) spunea: „la zece ani am omorât-o pe mama cu o lovitură de cuţit bine calculată şi atent aplicată, iar pe la 17 ani, cu toporul, l-am omorât şi pe tata”… Dacă persoana respectivă nu o lua la fugă în clipa următoare, abia atunci Baudelaire îşi ridica privirea (persoana din faţa lui începând să-i trezească interesul)…  Un alt exemplu, al unui autor anonim contemporan care spunea, când o femeie își arăta interesul pentru el: „astăzi am mâncat 3 cartofi fierți, ieri nu am mâncat nimic, iar mâine nu știu ce voi mânca”. Dacă femeia respectivă nu bătea în retragere (unele fugind de mama focului) abia atunci își arăta și el interesul pentru cunoașterea real-reciprocă.

Este benefic şi pentru mine acest fel de a proceda (pentrucă mă ajută să fiu cât mai selectiv, dar este benefic şi pentru cealaltă parte pentru că este pusă în gardă, îi trezeşte simţul reponsabilităţii faţă de propria-i securitate afectivă, îi trezeşte instinctul de conservare şi al îndoielii faţă de mine. Ceea ce o duce (dacă o interesez) la o abordare cu adevărat SERIOASĂ a unei posibile relaţii…