JIGODIILE DE LA ANTENA 3

2

Cât de evident PSD-iste sunt jigodiile de la Antena 3!

Astăzi Președintele României ne-a demonstrat neghiobia parlamentarilor pesediști care au făcut în așa fel încât să treacă, prin adoptare tacită, în Camera Deputaților, Legea privind „Autonomia ținutului secuiesc”.
Ce este aia „ținut secuiesc”? Adică cum autonomie? Cu parlament propriu, cu președinte ales pe 4 ani. Adică facem stat în stat? Federalizăm România? Ce vor maghiarii de fapt? Ardealul? Vor Transilvania? Premierul Ungariei, Viktor Orban intervine nepermis în treburile interne ale țării noastre?
Ce înțelegeri secrete, încălcând grav Constituția României, a făcut Marcel Ciolacu cu UDMR-știi și cu premierul Ungariei?
Nu mă feresc să afirm că prin atitudinea lor parlamentarii noștri pesediști au comis un act de trădare națională!
 
În contrapartidă cu această realitate indubitabilă, anteniștii lui Dan Voiculescu urlă din toate gurile pupincuriste că în 2017 Klaus Iohannis ar fi asistat la o adunare în ținutul secuiesc unde ar fi primit un steag al acestui așa zis „ținut secuiesc”. Astfel ei vor să manipuleze opinia publică în sensul că Președintele ar fi avut o atitudine duală. Atunci a fost cu ungurii, iar astăzi este împotriva lor. O josnicie mai mare ca asta nu există! Ei încurcă planurile în mod incalificabil!
Dar oare de ce anteniștii susțin atât de puternic și de evident ciuma roșie? E simplu. Pentru că e vorba tot de bani, de securistul-pușcăriaș Dan Voiculescu, cel înfrățit cu PSD și UDMR.

PSD pompează milioane de euro, din fondurile primite de la statul român, în Antenele lui Dan Voiculescu!

 

(Visited 15 times, 1 visits today)

2 thoughts on “JIGODIILE DE LA ANTENA 3

  1. ”Este incredibil cum făcătura asta cu Ținutul Secuiesc distrage atenția.E o manipulare clasică, de 3 lei și 15 bani bucata, ca să distragă atenția populației. Utilă și pentru PSD și pentru PNL. Un joc de conservare a electoratului, de tulburare a minților.Să vedeți câți politicieni vor sări cu dă-i și luptă…
    Joc tipic de securitatea anilor 90 , pentru naivi, tradus din manualul rusesc al NKVD .”

    1. Poate că este și o manipulare, nu contest, dar este și adevărat că UDMR nu încetează cu astfel de provocări. Trebuie să cunoști conținutul Proiectului de lege ca să vezi ce anume au cerut ei.
      În altă ordine de idei, după ce Proiectul a fost respins în Senat (cameră decizională), zilele astea UDMR a depus un nou Proiect de lege pentru autonomia lingvistică. Asta nu mai este manipulare. Ăsta este un adevăr scriptic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.