JOCUL CU VIATA

2016

jocul-cu-viata-gheorghe-burdujanÎţi poate schimba viaţa o carte, un film? 
DA! Dacă eşti destul de puternic ca să accepţi asta. Iar dacă nu eşti, atunci trebuie să recunoşti măcar că ţi-o poate influenţa într-un mod radical. 

După ce se pronunţase divorţul de fosta mea soţie, am trăit momente de întuneric profund. O noapte continuă se lăsase pe creierul meu. Nu mai puteam gândi, nu mai puteam vedea ceva notabil în jur, nu mai existau oameni, colegi sau prieteni. Nu mai aveam pasiuni. Nu mai pictam, nu mai scriam, nu mai cântam. Eram distrus. Duceam o viaţă de legumă. Locuiam într-un apartament la etajul 4 din oraşul Codlea/Braşov. Stăteam, părăsit de toţi şi de toate atuurile vieţii, prăbuşit într-un fotoliu lângă fereastră. În faţa mea o măsuţă pe care se afla o carte dăruită de un prieten, cu dedicaţie, pe care tot amânam s-o citesc, nici acum nu ştiu din ce motive. Priveam absent pe fereastră. Era înnorat. Trebuia să iau o decizie, una importantă şi nu eram în stare. Un capitol al vieţii mele se încheiase. JOCUL DE-A CĂSĂTORIA LUASE SFÂRŞIT! Lăsa în urmă un alt joc: jocul de-a copilul. Făcusem un copil. Din joacă, din curiozitate. Eu nu puteam să cred că din mine, din sexul meu, din nişte picături de spermă poate lua naştere o Fiinţă asemenea mie, care să se dezvolte şi să capete alura uni om adevărat. Am vrut să văd. Şi am reuşit. Dar ce folos? A fost un joc. Copilul meu nici nu există pentru mine. Nici nu a existat. Nu comunicăm, nu ne mai ştim unul pe altul de peste 10 ani, deşi doar 30 de kilometri ne despart. Jocul de-a copilul s-a încheiat demult. Atunci, acolo, în faţa ferestrei din Codlea trebuia să iau o decizie, să deschid un alt capitol al vieţii mele, un alt joc. 

Spiritul nostru întotdeauna comunică cu divinitatea. Chiar dacă nu credem asta, chiar dacă nu ne dăm seama. Avem, undeva, în lumea imaterială ceea ce de obicei numim „îngerul nostru păzitor” – o formă existentă de energie care este similară energiei emanate de Fiinţa noastră. Această formă de energie ne ajută să ne păstrăm sufletul şi mintea într-un echilibru relativ şi ne ajută, de multe ori, să vedem acolo unde nu putem vedea, să simţim ceea ce de obicei nu se poate simţi. Şi această energie, atunci, acolo, la Codlea, după divorţ, şi-a făcut simţită prezenţa, i-luminându-mi creierul şi sufletul. Dintr-o dată norii s-au despicat, pentru că nu se împrăştiaseră (fiind înnorat tot cerul) şi prin „despicătura” ivită au pătruns câteva raze de soare, pentru o perioadă scurtă de timp. Suficient însă ca să-mi mângâie obrazul şi ca să poposească apoi pe măsuţa din faţa mea. Pe cartea care se afla acolo părăsită în uitare de multă vreme. Şi pentru prima dată am văzut titlul acelei cărţi (deşi îl ştiam de când o primisem). Soarele se oprise insistent pe carte. Am avut un şoc ca atunci când ţi se dau două palme pentru a te trezi dintr-un leşin prelungit. Ca un metal topit literele titlului cărţii mi se dăltuiau pe creier: „VIAŢA CA O PRADĂ!”. O priveam năuc şi simţeam cum Fiinţa mea se trezeşte la viaţă. Ce era viaţa mea din acel moment dacă nu o pradă? O pradă a întunericului, o pradă în ghearele energiilor negative care-mi obnubilaseră toate căile de comunicare cu lumea? Aproape mecanic am întins mâna, am luat-o şi am început să citesc. Citeam-citeam-citeam şi la pagina 37 o revărsare puternică de lacrimi îmi inundase ochii. Am început să plâng cum nu mai plânsesem vreodată. Toată amărăciunea cuprinsă în sufletul meu, timp de 5 ani, se revărsa atunci, prin şuvoaie lungi de lacrimi… 

Am lăsat cartea. Am privit cerul. Razele soarelui dispăruseră demult. 
În clipa următoare am ştiut exact ceea ce am de făcut. Decizia deja o luasem. 
A doua zi mi-am făcut bagajul – două valize de dimensiuni mici – şi am plecat. Nu mă interesa ceea ce lăsam în urmă – apartamentul şi agoniseala celor cinci ani de căsnicie chinuită. Un nou capitol al vieţii mele avea să înceapă. Un alt joc, într-un alt decor. Plecam la Piatra Neamţ unde mă aştepta, înlăcrimată, mama 
Aveam 28 de ani. 

De ce scriu despre asta acum? Pentru că luni am văzut un film. Pentru că sufletul meu e trist şi inima mea de asemenea. Filmul de astăzi se întâlneşte cumva cu mesajul cărţii care mi-a schimbat viaţa. Mesajul filmului de luni m-a făcut să înţeleg mai clar că toată viaţa noastră este alcătuită din jocuri, din mai multe jocuri care însumate dau jocul cel mare: JOCUL CU VIAŢA!

Lasă un răspuns