Un gest pe care l-am făcut ieri m-a determinat să recitesc textul apărut în primul volum al trilogiei „Șarpele cu ruj pe bot și cu mustăți”. Textul este „Vecina cu pisici”. Am fost cucerit nu de text, ci de comentariile generate de acea scriitură, comentarii care vă aparțin.

Textul se referea la o vecină care, deși într-o sărăcie cruntă, creștea șapte pisici.

Avea mare nevoie de bani. Ca s-o ajut i-am cumpărat câteva cărți. În loc să-și cumpere ceva de mâncare pentru ea și pentru bietele animăluțe, am văzut-o într-o cafenea în fața unei cafele adevărate citind o revistă de lux și fumând țigările cele mai scumpe.

Gestul meu: Aseară mi-am dat ultimii bani pe un pachet de țigări și o cafea fină. Așa a simțit sufletul meu, chiar dacă mai util mi-ar fi fost să-mi cumpăr ceva provizii alimentare sau să-mi plătesc facturile care stau grămadă ca niște gloanțe gata să mă străpungă…

Priorități ale spiritului sau priorități ale trupului?… asta a fost întrebarea pe care mi-a puneam atunci și la care nu găseam un răspuns. Aseară l-am găsit. În ceea ce mă privește întotdeauna voi acorda prioritatea spiritului în dauna trupului…

COMENTARIILE VOASTRE, ÎN CARE MULTE DINTRE PRIETENIILE MELE DE FACEBOOK SE VOR REGĂSI:

Hrisant Hrisat: Nu cred că viciul este al spiritului. Spiritualitatea implică ordine și curățenie, chiar dacă traiul e modest.

Burdujan Gheorghe – Definiția viciului este destul de fluidă…

Monica Filip: Poate te va mira răspunsul meu, dar dacă eram singură ca ea, având un viciu – fumatul –  procedam cred la fel. Nu sunt de acord cu mizeria din casă. Oricât de săracă ași fi!

Silvia Demeter: Ținând cont că avea doar 34 de ani, cu siguranță era depresivă și ar fi avut nevoie de un psihiatru, sau de ajutorul familiei, care nu ar fi trebuit să o abandoneze în acel moment de cumpănă!

Mircea Alexandru: Cred că şi faptul că strânsese atâtea mâțe în locuință indică faptul că avea un debut de boală mintală. Lipsa igienei, e un semn de depresie.

Cristina Cardei: Probabil era conștientă de degradarea la care ajunsese, și și-a dorit ca pentru câteva zeci de minute, sa se simtă si ea, OM!

Burdujan Gheorghe – Și asta e posibil. Poate că și uitase gustul unei cafele adevărate…

Anelisse Oprica: Oricât de multe probleme avem, demnitatea trebuie să nu o pierdem. Lumea nu trebuie să ne vadă îngenunchiați!

Burdujan Gheorghe – Da, sunt de aceeași părere. Am mai spus-o și-o repet: îmi place această expresie: „Copacii mor în picioare”!

Ramona Maria Maxim: Sufletul ei era la pământ și bucuria acelei cafele însoțită de țigara „fină” i-a dat iluzia că e o doamnă! Apoi din nou viața reală…

Burdujan Gheorghe – Cred că e cea mai plauzibilă explicație a gestului ei. Am spus: astăzi o înțeleg, atunci n-am fost în stare…

Ligia Gheorghiu: Nu știu cât de intelectuală era dacă nu se respecta pe sine. La vârsta aia trebuia să se cocoșeze de muncă. Casa spune totul despre cel care locuiește în ea. Să nu uităm că luxul cel mai mare este curățenia, atât a trupului, cât și a sufletului.

Lucica Vasilescu: Indiferent câte necazuri ai, mai ales că era singură și tânără, nu trebuie să te lași învins. Trebuie să lupți cu toate forțele să rezolvi necazurile pe care viața ni le dă. Mai ales că în ziua de astăzi avem mai multe necazuri decât bucurii.

Ana Trif: Hm, acest fel dual de a fi, caracteristic mai ales femeilor, nu e sănătos. Denotă orgoliu, mândrie, ipocrizie. Un fel de minciună, adică. Probabil că d-na a fost o personalitate și a căzut în depresie.

Burdujan Gheorghe – Nici vorbă. Un copil oropsit de proprii părinți.

Alexandra Nicula: De ce să o judecăm? Doar ea avea răspunsul la viața pe care o ducea… și poate, acea cană cu cafea și acel pachet de Kent, râvnit de mulți la acea vreme, erau singura ei dorință ce o făcea fericită. Ce se ascundea în spatele traiului ei, rămâne o necunoscută… căci rămânem surprinși, uneori, ce ne poate aduce bucurie și mulțumire sufletească…

Cristina Petre: Faptul că avea pisici denotă un suflet bun și altruist, îmi pare însă rău că starea de rău a dumneaei a continuat să se accentueze…

Oprisenescu Cristina: Ce s-a întâmplat cu ea ? Pare totul desprins dintr-un roman fin, psihologic… Raportat la realitate, cazul acestei „frumoase intelectuale”, ține de o maladie mentală…
Să fii tânăr, la 34 de ani și să fii terminat, sărac, în mizerie și lipsuri! Aici e „fractura” unde realitatea se rupe, lăsând loc poeziei și boemei… Eu ca să înțeleg, obișnuiesc să mă pun în „pielea” personajului. Deci să am din nou 34 de ani… Aș fi la fel de mare și „nebună” iubitoare de pisici, la fel de dezordonată, dar nu aș accepta să fiu săracă! Aș lupta, cu forța asta a tinereții, să pot reuși să fac ceva, să am tot ce-mi doresc pentru că… am o grămadă de viață înainte! Dar asta este alta „literatură”…

Burdujan Gheorghe – Se pare că și-a pierdut echilibrul psihic și emoțional. O mai văd rareori umblând pe străzi cu o sacoșă mare după ea și în haine ieftine…

Fata a fost crunt lovită de proprii părinți care i-au furat un obiect de mare valoare pe care l-au vândut. De aici rătăcirea ei. Când te lovește un străin ești dispus să accepți și chiar să înțelegi, dar când te lovește propriul părinte care ți-a dat viață este dincolo de puterea de înțelegere a oricărei minți echilibrate.

Daniela Dobrea: Cafeaua și țigara le consider priorități ale trupului, eventual efortul de a părea altcineva.
Vecina asta e demnă de compătimire. Să nu dai importanță bunurilor materiale e de admirat, dar să nu știi să-ți ordonezi prioritățile, să trăiești în mizerie afișând altceva, e de compătimit pentru că demonstrează ceva dezordine mentală.

Mircea Alexandru: „Observă fără să judeci”, nu mai ştiu cine a zis. E cam greu să stai deoparte, fără să comentezi. E în firea oamenilor să-şi dea cu părerea.

Carmen Alboi SandruPriorități omenești, în funcție de dorințele noastre de moment, suntem prea săraci ca să ne îmbrăcăm prost… am auzit lozinca asta frecvent, sau prea săraci ca din când în când să nu ne respectăm la o țigară și o cafea!

Olga Stroe: Mizeria trupului și sufletului! Inutilă orice compasiune (Să mă ierte Sanctitatea Sa Dalai Lama). Cred, ca ați pierdut clipe importante din viață în compania, chiar scurtă a individei.

Burdujan Gheorghe – Nu sunt de acord. Niciodată nu pierd timpul în compania oamenilor. Indiferent cum sunt ei.

Paula Grosu: Eu cred aşa: tu dai. Ce face cu banii cel căruia i-ai dat, nu mai e problema ta, chiar dacă gestul tău nu coincide cu aşteptările tale. Aşa îi era lui bine. Întâmplarea a făcut să vezi ce făcea acea doamnă cu banii.

Burdujan Gheorghe – Exact așa gândesc și eu. Poate că aia era fericirea ei atunci. Și poate că-și dorea foarte mult să-și amintească gustul unei cafele adevărate și a unei țigări bune.

Silvia Codescu: Poate era un ultim lucru ce dorea să-l facă. Condamnaților la moarte li se îndeplinește ultima dorință. Viața e surprinzătoare. Fiecare dintre noi, indiferent de starea ce o afișăm, trecem prin astfel de momente grele. Fiecare rezistăm și reacționăm diferit.

Hincu Ana Maria: Gestul dvs. a fost făcut din milă pentru cineva aflat în nevoie. Un om singur, repudiat de familie, pentru care gestul dvs. a însemnat mult. Singurătatea este greu de înțeles, comportamentul persoanelor singure este judecat deseori foarte aspru de către oameni.

Corin Culcea: Nu e singurul om de acest gen. Și eu am întâlnit…
Așa este: câteodată îți pare rău că ajutorul tău a ajuns acolo unde nu trebuie…
Dar el rămâne… şi doar asta contează!

Burdujan Gheorghe – Din acest punct de vedere eu nu am remușcări. Consider că am făcut ceea ce trebuia să fac, ceea ce conștiința mi-a dictat atunci să fac.

George Mihalcea: Da, s-a făcut ce era de făcut, adică un bine, dar ea nu e de condamnat. A făcut ceva de care AVEA nevoie. Atunci, în clipa aceea, a fost fericită. Altfel spus, i s-a dăruit un moment de bucurie, iar acela face mai mult decât o masă bună.

Alexia Radovan: Probabil ca avea nevoie de bani tocmai pentru sufletul ei, pentru a-și satisface o mică plăcere pe care și-o permitea din când în când. Am citit că erau genii pe care dezordinea îi inspira. Mulți confundă dezordinea cu mizeria. Eu mă simt mai confortabil într-o dezordine artistică, să zicem, decât într-un cămin în care să mă simt ca într-un muzeu. E nevoie de timp ca să realizăm care ne sunt prioritățile în viață și pe cei ce ne înconjoară să-i acceptăm așa cum sunt pentru că fiecare dintre noi avem propriile ciudățenii.

Daniela Avram: Eu nu aprob inconștiența. Câtă vreme suntem în viață sufletul și trupul sunt un tot. Și doar când există echilibru îți poți permite mici ori mari extravaganțe.

(Visited 46 times, 1 visits today)