PASĂREA SINGURATICĂ

La o privire atentă, consideraţiile cititorului se vădesc oscilante între două criterii de a defini stilul acestei scrieri în proză, „comisă“ de sensibila și ingenua autoare Camelia Radu. întâiul criteriu (la care trimit titluri ca „Normal“, „Hymera citadină“, „În aşteptarea Evei“, „Pietricica“, „Cristale“, „Oraşul de piatră“ etc., precum şi raportul de succesiune între dialogul cu un interlocutor inventat, virtual şi relatarea narativă) conduce la înţelegerea stilului ca o comunicare subiectiv îmbogățită, ornată, făcută frumoasă ori deviată emoțional: „Cunosc două lumi. Poate mai multe, dar astăzi, pe acestea mi le aduc aminte. Amândouă sunt la fel de pregnante. Amândouă la fel de ireale. Prima, la care visul este liber, mă face fericit. A doua, o lume grea, de fier şi cenuşă în care strălucirea nu este acceptată. Culoarul dintre ele a rămas deschis. Intenționat? Nu ştiu. Am rămas aici. Nu iau decizii“ („Hymera citadină“).

Al doilea criteriu constă în distingerea unei funcţii specifice: dacă limba uzuală se concentrează pe comunicare, limba poetică (!) se centrează pe o reacţie scontată. În consecinţă, la confluența celor două criterii de apreciere, Camelia Radu scrie o proză poetico-alegorică într-o expresie care se vrea de mare concizie.

Candidă de la un capăt la altul, „Învățătorul“ (cea mai reprezentativă scriere) stă sub aura benefică a „Micului Print“. Planeta lui Exupery, devine în scrierea Cameliei Radu cetate, iar dialogul pare calchiat după modelul celebrului său predecesor:

„- Atâta vreme cât este liberă, pădurea este un izvor de vise. Dacă respecți visele pădurii, poți deveni un locuitor al ei, adică un om liber. Pădurea stăpânită de obiceiurile oamenilor devine un parc plictisitor şi nu mai are nimic de spus.

– Păsările visează și ele?

– Cel mai mult. Ai putea spune că ele sunt visul pământului, adică libertatea.

– Pasărea mea din colivie mai visează?

– Cu siguranță că nu.

– Şi atunci ce să fac? Să îi dau drumul?

– În nici un caz. Să ai grijă de ea, pentru că i-ai luat şansa de a visa şi i-ai dat în schimb câteva obiceiuri, la fel de strâmte ca și colivia în care locuieşte.

– Adică nu mai e liberă! Depinde de mine.

– Acum, răspunzi pentru viaţa ei şi nu e deloc simplu să răspunzi de viața cuiva; este foarte greu, aproape imposibil, să o cunoşti cu adevărat.

– Vai, ce mă fac?“ (Învăţătorul)

Toate scrierile care compun această carte („Pasărea singuratică“) alcătuiesc, însumate, un univers ingenuu în care Camelia Radu se regăseşte perpetuu sub semnul frumuseții lirice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.