ȘARPELE – FEMEIA ȘARPE (II)

Există o categorie de şerpi pe care n-o poţi clasifica altundeva decât în cea intermediară. Şi nu le poţi spune altcum decât „şerpişori”! Am întâlnit o grămadă din ăştia.

De obicei trăiesc în grupuri (ca să se poată apăra reciproc, pentru că un şerpişor, de unul singur, este foarte slab şi chiar e vulnerabil).Ce este specific acestora? Bineînţeles teama, suspiciunea, fragilitatea relaţionării, sila şi scârba faţă de tot ce este vital-viguros cu rădăcini înfipte solid în glia străbună. Ei nu prea fac dragoste pentru că le e teamă de sex. Nu numai de sexul partenerului ci şi de propriul sex. Le e frică de ceea ce ar putea simţi în timpul unei eventuale (auto)stimulări. Şi atunci când, doamne apără şi păzeşte, o fac, asta nu se întâmplă decât cu pătura în cap şi cu lumina stinsă. Nu care cumva să le pomeneşti de aşa ceva, nu care cumva să le pui sub ochi realitatea care este…

Cum îi poţi găsi pe net? E foarte simplu: sunt aceia care şi-au setat profilul astfel încât orice comentariu nu va putea fi publicat imediat decât după ce x îl aprobă. Iar X nu-l va publica niciodată dacă tu ţi-ai spus părerea într-un mod simplu, direct şi, mai ales, dacă părerea ta, comentariul tău nu sunt laudative la adresa lui/lor, a pozelor postate, a profilului său/lor.
În 2015 am întâlnit 51 de şerpişpori, dar n-am păşit bine în 2016 că am şi dat peste încă trei. Aceștia sunt cumva niște şerpişori-şefi, pentru că m-au trecut în listele lor de prieteni ca, după câteva ore, să ma radieze. Bleah!
Ar mai fi nişte şerpişori, total neînsemnati, „şerpişorii-interesaţi”. Sunt aceia care-ţi cer prietenia numai pentru a-ţi vedea pozele. Dacă nu găsesc ceea ce-i interesează dispar singuri, aşa cum au venit, prin nisipul gros al deşertului eteric…

Şarpele este o fiinţă superioară multor altor vietăţi, aşa că nu oricine poate fi şi/sau deveni şarpe. Şarpele adevărat este acela care îţi produce o suferinţă reală/un rău adevărat cu repercursiuni în viaţa ta de toate zilele!

Ridicarea la rangul de şarpe este dată de trecearea de pe net pe mess. Pentru mine mess-ul este un loc unde pot să discut probleme cu adevărat importante, care privesc bunul mers al existenei mele prezente şi (eventual) viitoare. Nu stau pe mess la o bârfă, la o palavră fără sens şi fără idei, numai pentru satisfacerea vanităţii unei singure persoane: aceea de te fi sechestrat numai şi numai pentru ea. Deci, nu stau pe mess decât rareori şi numai dacă e musai şi musai. Aşa că, dacă un şarpe m-a atras pe messenger, înseamnă că el a însemnat ceva pentru mine şi că, cel puţin la nivelul declarativ, aveam probleme importante să ne spunem. Dar, şarpele tot şarpe. El nu are nimic de articulat, în afară de şuierături şerpeşti, şi despicări de limbi specifice…

Şarpele numărul 4 a fost o cobră de Transilvania. Cu un singur corn, avea în permanenţă o poziţie verticală. Te privea fix în ochi şi după fiecare muşcătură făcea, fix, doi paşi înapoi. Nu obosea niciodată…Mă fentase atât de rău încât era cât pe ce să mă apuce de jugulară. N-a reuşit să mă omoare (precum vedeţi). A reuşit, în schimb, să-mi lase vraişte casa sufletului…

Al cincilea şarpe a ieşit dintre mere, în timpul culesului de mere. Era toamnă carevasăzică. Într-o bună zi însorită mă trezesc că din ecranul telefonului meu se degajă, precum duhul din Lampa lui Aladin, un mesaj: „Sunt EU, şarpele tău, ia-mă la tine la sân”…
Cu şarpele ăsta am făcut multe nebunii virtuale, unele pe care nu le mai făcusem până atunci, decât în real. Într-o zi era să sparg monitorul din cauza lui. În altă zi i-am cântat la pian deşi, ştiu bine, nu putea să mă audă… Avea două mari defecte: primo, locuia la etajul 9 iar mie mi-e frică să urc mai sus de 6 etaje; secundo: mă căta prea des la buletin să vadă care-i vârsta mea reală… Sunt sigur că m-ar fi căutat şi la buzunare, dacă ar fi avut cum…

În fine, cu ultimul şarpe, al şaselea, sunt încă în tratative. Îi plac stâncile şi vorbele îmbârligate. Când stă cu faţa la tine, priveşte îndărăt, când stă cu spatele la tine te priveşte în pupila ochiului lăuntric…. Nu prea ştii de unde să-l apuci, pentru că-i alunecos ca şarpele.

În concluzie, am făcut un drac şi pe 2015.
Deşi am venit pe net cu intenţia declarată de a cunoaşte pe cineva vibratoriu (nu vibrator – că nu-s femeie!) pe aceeaşi lungime de undă cu mine, am dat greş.
Nu am reuşit să „leg” nimic serios, nimic de durată.. Nu am reuşit să mă întâlnesc cu cineva „pe viu”, să stăm „bot în bot”, la o cafea, pentru a ne da seama ce şi cum devine chestia cu realitatea versus virtual…

Şerpii care mi-au intersectat viaţa virtuală ştiu că nu eu sunt de vină pentru această nereuşită, că nu din cauza mea nu s-a produs MAREA CUNOAŞTERE…

Aşa că şerpoaica adevărată încă nu s-a arătat la orizontul existenţei mele…