TĂLPĂȘIȚA-PASĂRE

2016

Tălpășița-şi desfă penajul la piept şi mi-a arătat sufletul ei ecranat de mesaje nocturne, căci noaptea de stele nu iartă, nu, nici măcar un alun sau un nuc cu obrazul brăzdat de cicatrici… era negru, sufletul ei era negru şi-a adus din pudoare aripile-n faţă să-şi ascundă goliciunea trupească-i suficient?, m-a-ntrebat cu glas tremurat, suficient?… da! Îi răspund sugrumat de emoţie, nu aţi văzut o Tăpășiță-pasăre neagră aidoma nopţii pe care-o străbate de la un capăt la altul cu aripe mari furând luna cu lumina ei tainic-poetică doar pentru sine sperând că astfel va alunga noaptea din suflet, nu, nu va putea un blestem se abate peste trupu-i sidefat cândva acum de ivoriu…
Încă o noapte şi încă una şi tot aşa, până când? Nu vine nimeni la capătul braţelor mele întinse zadarnic… „Îngera” nu mai e îngeră nu e decât un pământean banal ca o vulpe roşcată… Mi-aş dori înţelepciunea Micului Prinţ, prieten cu toţi de la floare la şarpe de aceea vă spun că „sunt răspunzător de Pasărea mea – Tălpă
șița-pasăre”

Lasă un răspuns