Există o categorie de așa numite frici, fobii, care trec după administrarea unei pilule. Dar sunt frici, chiar dacă nu recunoaștem sau nu le recunoaștem, ce ne urmăresc pe fiecare din noi toată viața. Este vorba despre frica de moarte, frica de viitor și de necunoscut. Astea potențează în noi sentimentul sau instinctul de conservare. De aici și până la compromisuri de tot soiul pe care le facem cu noi înșine și cu cei din preajma noastră e o distanță scurtă.

Anumite complexe, lașități impuse de situații, lipsa de verticalitate, neîncredere în sine  (toate cauzate de constructul individului, care pe parcursul vieții sale și-a apropiat un anumit sistem de valori) fac pare din cumulul de frici de care aminteam la început. Aceste atitudini ale unora le putem integra în procesul de adaptare impus de schimbările care au loc în jurul lor sau chiar în perimetrul în care își desfășoară activitatea.

Frica este o noţiune complexă, înglobatoare a mai multor stări şi atitudini. Nu putem noi descrie largul evantai al manifestărilor generate de frică. Însă frica de moarte este tutelară și ea, din subconștient, ne guvernează întreaga existență Este cea mai uşor vindecabilă în timp. Cu frica de moarte te înveţi până la dispariţia ei, până la schimbarea percepţiei, vizavi de ea, din frică în entitate prietenoasă.

Oamenii sănătoși (mai ales tinerii) nu au această teamă de moarte, dar absenţa fricii nu trebuie să ducă la un comportament „cu capul înainte” de tipul lui Don Quijote. Don Quijote  nu era un fricos, ci un jalnic curajos. Curajul său însă îl punea deseori în situații extrem de periculoase pentru integritatea sa trupească.

Așadar teama de moarte este explicabilă și necesară pentru o conduită echilibrată a fiecărui individ în parte…

(Visited 12 times, 1 visits today)