ULTIMA SCRISOARE, DRAGUL MEU – SCRISORILE VALENTINEI (XIV)

ultima-scrisoare-scrisorile-valentineiACEASTA ESTE ULTIMA SCRISOARE. Nu te mai stresez cu gândurile mele.

   Tu foloseşti clona pentru a întinde curse şi capcane diverselor doamne de pe facebook. Aşa mi-ai făcut şi mie. M-ai încolţit cu două, trei clone dintr-o dată pentru a-mi testa sentimentele faţă de tine şi faţă de alţi prieteni. Ai crezut că mă prinzi înşelându-te, dar nu toţi oamenii sunt ca tine, dragul meu. Ţi-am spus că eu sunt o fiinţă morală şi manevrele tale în ce mă priveşte nu au ţinut. Au ţinut cu altele. Toată mizeria ta o verşi prin clone şi îţi păstrezi profilul principal curat ca lacrima ca să nu ştie şi să nu-şi dea seama lumea cine eşti cu adevărat. Ştii cine mai procedează aşa? Acele animale de pradă care au un aspect plăcut, atrăgător, dar a căror muşcătură este mortală.

Problema ta majoră este intelectul tău. Îi urăşti pe toţi aceia care sunt mai deştepţi decât tine, mai inteligenţi, mai pricepuţi. Tu spui că pentru tine „comentariile sunt nişte adevărate teste”. Aşa este, dragul meu, pentru că într-un comentariu trebuie să vorbeşti, să-ţi dai pe faţă adevărata putere şi abilitate de comunicare verbală. Din acest motiv, tu nu comentezi prea mult. Spui un cuvânt două sau laşi un emoticon. Ţi-e teamă să nu-ţi dai de gol incapacitatea de o vorbi coerent şi corect gramatical.
Ştii că eu iubesc orice om care are o pasiune. Noi avem o pasiune comună: muzica. Eu mă pricep la vioară, tu la chitară. Mă vrăjeai deseori că vom ieşi amândoi în natură să cântăm, să facem un duet. Amândoi cântăm „după ureche”, nu suntem profesionişti, nu avem studii în domeniu. Eu ştiu asta şi tu ştii asta, numai că tu te crezi maestru şi ai început să dai lecţii de chitară, să le spui oamenilor cum se cântă şi cum se citeşte un solfegiu, ai început să dai lecţii despre punct şi contrapunct (ia dicţionarul în grabă). În ultima vreme tu ţi-ai descoperit, aşa dintr-o dată, acum la bătrâneţe (că şi tu ai o vârstă) o altă pasiune: pianul. Deşi ştii foarte bine că eşti începător, că abia buchiseşti câteva melodii, te-ai apucat să ne explici nouă cum se ţine mâna pe claviatură, câte octave are un pian cu coadă şi alte lecţii, de parcă ai fi Rubinstein. Nu faci decât să accentuezi părerea altora că eşti jalnic şi penibil.
Iubesc pasiunile tale, o spun cu mâna pe inimă, dar mi-e milă de tine că ai o părere disproporţionată despre aşa zisa ta personalitate. Tu eşti o valoare submediocră. Singurul tău atu este frumuseţea fizică, să-ţi intre bine în cap asta. Toate femeile care-ţi dau târcoale pentru asta o fac, nu pentru nemaipomenitele tale realizări muzicale.

Ai o nouă relaţie. Să fii sănătos şi la mai mare (în vârstă). Nici în relaţiile tale amoroase nu ştii si nu poţi să fii original. Foloseşti aceleaşi tehnici, aceleaşi cuvinte pe care le foloseai cu mine pentru a mă vrăji. Un om valoros îşi pune la avatar o poză neutră, nu are nevoie de una care îl avantajează fizic, prin care-şi arată frumuseţea chipului şi eventual musculatura pectorală. Apoi se construieşte, că aşa e în virtual, prin cuvânt. Tu agăţi şi atragi prin fizicul tău şi nu prin spiritul tău. Asta te macină şi te umple de furie şi de venin pe care le verşi asupra altora prin cuvinte de cea mai joasă speţă, injurioase şi jignitoare (pentru că astea sunt cuvintele pe care le ştii tu, astea sunt în vocabularul tău curent, astea sunt cele care te reprezintă cel mai bine şi nu cele câteva melodii pe care le cânţi la pian în aceeaşi gamă clasică, „do major”). Apoi începi, ca în cazul meu, cu pupicuri la poze, cu declaraţii penibile gen „frumoasă eşti” sau „ce bine arăţi” şi aşa mai departe. Eşti jalnic în ochii mei, pentru că în ochii doamnelor pe care tu pui aripa ai succes. Ce femeie nu s-ar bucura de atenţia unui bărbat tânăr şi frumos, şi blond pe deasupra?

CUVINTE CARE DOR
Voi continua cu telefonul că şi aşa doream să-mi eliberez memoria telefonului ca să nu mai port cu mine peste tot energia negativă cu care ţi-ai încărcat mesajele adresate mie.
1. Eu îţi spuneam: eşti lumina vieţii mele, iar tu îmi răspundeai: „Ai fost cea mai oribilă amintire din viaţa mea”. Am fost şocată. Am tăcut. Am plâns amarnic.

2. Ştii că mie îmi plăcea uneori să mai intru într-un cazinou să-mi încerc norocul. Ţi-am spus odată (încă nu ne întâlnisem în realitate) că am câştigat 6 milioane de lei. Mai ţii minte ce mi-ai răspuns? Iată răspunsul tău: „Mergem şi reparăm gardul de lângă pruni din ăia 6 milioane de lei şi nu ron, nu?” A fost primul mare semn de întrebare pentru mine acest mesaj al tău. Primul semnal de alarmă pe care mintea mea l-a produs în ceea ce te priveşte. Oare de ce m-ar întreba pe mine un om care încă nu mă cunoaşte dacă sunt 6 mil. de lei sau 6 MIL. RON? De ce acest interes al tău pentru a afla dacă sunt lei vechi sau lei noi? Ştii tu ce înseamnă 6 milioane de lei noi? Pune mâna pe calculator şi fă conversia. O să te cruceşti. Ştiu că din poze, eu păream a fi o femeia care are bani şi avere. Oare pe tine nu te-a atras la mine de la început probabilitatea ca eu să fiu o femeie bogată? Apoi m-ai întrebat ce maşină am şi aşa mai departe. Ştiu că tu aveai şi ai obiceiul de a întreba doamnele despre lucrurile materiale (ce aparat foto ai, ce maşină ai, ce aia şi aia etc., ştii tu mai bine). Ai aflat când ne-am întâlnit prima oară că sunt o femeie săracă şi simplă, o femeie morală căreia nu-i plăcea şi nu accepta relaţiile tale cu anumite persoane. Mesajul tău este din 21.05. 2011

3. Iată un mesaj, că mă şi distrez recitindu-le, aşa, la vrăjeală cu intenţia clară de a-mi suci minţile după voia ta: „Poate te-am supărat, mda… sigur cu acele cuvinte. Să ştii că nu sunt un figurant, cuvintele mele sunt copilării psihologice. Nu vreau să te pierd.” Reţin de aici un alt cuvânt nou pentru mine care, de asemenea, m-a şocat şi m-a durut: cuvântul „FIGURANT”. Iarăşi mi-am pus întrebarea: oare cine foloseşte astfel de expresii? Ce categorie de oameni vehiculează astfel de expresii? Am tăcut. Am zis că este o scăpare, un cuvânt rătăcit, dar nu a fost aşa. Tu foloseşti în mod curent astfel de cuvinte. Te-am auzit apoi de nenumărate ori rostindu-l.
Mesajul este din 26.05.2011. Deci, încă nu ne cunoşteam în real, nu ne întâlnisem. Aceste cuvinte şi altele m-au pus pe mine în gardă şi m-au determinat să mă port într-un anume fel, în expectativă (vezi în DEX ce înseamnă) faţă de tine.

Alte cuvinte „frumoase” de la tine, dragule:
„Ai grijă ce vomiţi”! Aşa mi-ai spus după prima noastră ceartă mai serioasă: „Ai grijă ce vomiţi despre mine”.

Ca un trăsnet s-au abătut asupra mea aceste cuvinte. Pentru că nu ştiam că ele există ca atare, dar mai ales nu ştiam nici nu credeam că ele pot exista în capul tău frumos şi blond. Atunci mi-am dat seama şi ţi-am şi spus asta că noi venim din două lumi diferite. Iar tu mi-ai interzis CATEGORIC să-ţi mai spun vreodată că „venim din lumi diferite” pentru că TOATE FOSTELE TALE IUBITE (sau soţii – cine le mai ştie numărul…) ŢI-AU SPUS ACELAŞI LUCRU: că veniţi din lumi diferite. Dar, dragul meu, ştii că este o vorbă: „dacă cineva îţi spune că eşti beat, să nu-l crezi, dar dacă îţi spun două persoane acelaşi lucru, atunci ar fi bine să te duci să te culci”. Poate nu înţelegi. Să-ţi repet, mai simplu: dacă mai multe persoane îţi spun că veniţi din lumi diferite înseamnă că asta e realitatea, că tu vii dintr-o lume obscură, cu tenebre în care se vehiculează astfel de cuvinte: „ai grijă ce vomiţi” în loc de ai grijă ce vorbeşti. Asta-mi reflecta mie imensa scârbă pe care ai început s-o ai faţă de mine, scârbă pe care o ai faţă de o vomă. În discuţiile pe care le-am avut cu prietenele mele, toate, dar absolut toate, mi-au spus s-o termin cu tine căci la sensibilitatea mea, asemenea cuvinte o să mă distrugă, iar omul care le foloseşte nu este pentru mine, este un om al lumii primitive în care totul se rezolvă prin ameninţări şi violenţe de limbaj sau fizice dacă e cazul. Un om prefăcut care, sub masca frumuseţii sale, ascunde o lume grotescă, plină de mizerie comportamentală.

Toate aceste cuvinte trebuia să ţi le spun, doream asta, la ultima noastră întâlnire (care nu a mai avut loc). În loc să discutăm omeneşte şi civilizat, ai spus că sunt o „divoliţă” şi mi-ai urat „să mor chinuită”. Chiar aşa. Nu, nu eu am scris incorect gramatical, ci TU AI SCRIS „DIVOLIŢĂ”. Eu cunosc bine sensul cuvintelor. Tu nu. Tu nu cunoşti nici măcar cuvintele pe care le foloseşti. Pentru că mi-ai scris că eu scriu „porcherii”, nu porcării, cum ar fi corect… Eu te-am lăsat în pace de multă vreme, dar vreau să înţelegi de ce am făcut-o.

Adică singura cauză a rupturii noastre o constituie cuvântul, comunicarea la distanţă Primul cuvânt pe care TU L-AI ROSTIT, dar pe care l-ai pus în gura mea, de parcă eu l-aş fi rostit a fost acesta: „BASTARD”! A generat şi prima contradicţie mai serioasă între noi. De ce? Eu am spus despre cineva că este „ambigen”. Atât! Iar tu, probabil că băusei ceva, ai spus nici mai mult nici mai puţin că EU te-am făcut pe tine „BASTARD”. Îţi aminteşti? Am rămas mută de uimire. Cum adică ai ajuns tu de la „ambigen” la „bastard”? Şi cum şi de ce să te fac eu pe tine bastard? Distanţa dintre cele două cuvinte ca sens este uriaşă! IAR, ŢINE MINTE, CUVÂNTUL „BASTARD” NU SE AFLĂ ÎN VOCABULARUL MEU. Şi niciodată nu aş putea să ţi-l adresez, de vreme ce creierul meu nu îl ţine în agendă. Numai creierul tău, bântuit de obsesii, îl poate secreta. Cu siguranţă tu nu cunoşti importanţa şi puterea cuvintelor. Probabil că te consideri un bastard dacă te obsedează cuvântul acesta. Numai tu ştii. Apoi, consider că ar fi o mare jignire să-i spui unui bărbat că este bastard.

Am să-ţi spun un lucru pe care l-am învăţat la şcoală de la foştii mei profesori: poţi să ştii gramatică foarte bine (că şi aşa te dai tu mare că-ţi place gramatica), dar să nu cunoşti limba română. Degeaba scrii corect din punctul de vedere gramatical, dacă nu cunoşti sensul real al cuvintelor pe care le foloseşti. Tu, ştii bine asta, în vorbirea curentă dai chix la fiecare două fraze. În schimb te dai rotund şi sari repede să corectezi pe alţii că nu scriu corect gramatical.

„Paiul şi bârna”, dragul meu.
IUBITULE, NU MAI AMENINŢA
Şi ăsta este unul din motivele importante pentru care te-am părăsit. Şi nu pentru faptul că mi-ar fi fost teamă de ameninţările tale, ci pentru faptul că gestul de a ameninţa pe cineva, indiferent cine ar fi acel cineva este apanajul oamenilor fără raţiune, care au o gândire obscură, este apanajul oamenilor violenţi, al acelora care trăiesc din scandal şi se hrănesc cu scandaluri.

Nenumărate acuzaţii nefondate, imaginate de tine, cuvinte care se nasc numai în capul tău şi mi le pui mie în gură de parcă eu le-aş fi rostit, mi-au arătat că eşti o persoană dezechilibrată mental şi că deci, recurgerea ta la ameninţări este un gest firesc al oamenilor bolnavi psihic.
Un om echilibrat, instruit şi înţelept, aşa cum te pretinzi tu că eşti, nu ar ameninţa niciodată cu scandalul public, ci ar invita la o discuţie civilizată, pentru găsirea unei soluţii optime a neînţelegerii ivite.

M-ai ameninţat că mă dai pe mâna golanilor tăi, că vii cu gaşca ta la uşa mea, că ştii tu unde stau şi alte sute şi mii de ameninţări.

Dragul meu, fiecare om are gaşca lui, la o adică. Din oameni mari şi puternici sau dimpotrivă, din autorităţi ale statului sau din oameni simpli dar devotaţi, aşa că niciodată nu mi-a fost teamă şi n-o să-mi fie de ameninţările tale.
Eu te aştept, iubitule să vii când vrei tu să-mi faci scandal.

(Astăzi am făcut o plimbare mai lungă, pe jos, printre castanii pe care tu mi i-ai arătat şi-ţi mulţumesc că i-ai văzut. Şi timp de două ore m-am gândit la tine. Cred şi sper că ai simţit asta, pentru că noi doi ne simţim de parcă niciodată nu ne-am despărţit şi am fi şi astăzi unul lângă celălalt. M-am gândit la tine şi la fosta noastră relaţie.

În concluzie, dacă întâlnirile noastre au fost minunate şi atâta vreme cât eram împreună tu te arătai a fi un bărbat minunat, atent şi grijuliu, iubitor şi maestru al dragostei, atunci înseamnă că noi am ajuns să ne duşmănim după ce întâlnirea din creştetul munţilor s-a consumat.)
Eu nu-ţi mai scriu. Mă opresc aici şi nu pentru că nu aş mai avea ce să-ţi spun. Am enorm de multe dar mi se face o silă imensă când îmi amintesc toate cuvintele tale, măştile tale, stilul fals al comportamentului tău, foamea ta de bani şi de avere. Nu te poţi desprinde de interesele tale materiale oricât ai spune şi ai încerca să faci asta.

Aşa că, dragul meu, acum te părăsesc liniştită şi cu sufletul împăcat că ţi-am spus ceea ce trebuia să-ţi spun doar ţie, între patru ochi, la întâlnirea noastră care nu a mai avut loc.
Mă îndoiesc că vei înţelege esenţa scrisorilor mele. Tu vei reţine doar două, trei cuvinte care „te denigrează” cum spui tu, în loc să vezi şi să te gândeşti la cauza care le-a generat.

Ţi-am scris ca să te vezi tu pe tine însuţi ca într-o oglindă. Aceste scrisori sunt oglinda în care te uiţi tu dimineaţa când îţi faci freza. Dacă vrei să vezi, să ştii cum eşti tu în realitate (şi nu „pianistul” de azi), să vii din când în când aici şi să citeşti.
Acesta eşti tu! Şi ca să vezi că nu te dezminţi, mi-ai băgat aseară într-un mesaj privat aceste cuvinte: „înghite ceea ce sugi, fă zdreanţo, panarama dracului”! Îţi mulţumesc dragule! Numai capul tău blond poate să clocească asemenea expresii. Nicio minte ordonată şi luminată cât de cât de spirit nu ar putea compune o asemenea mizerie.

Te-am iubit sincer şi te iubesc sincer şi îţi mulţumesc pentru tot ce a fost frumos între noi. Pentru acea câtime de suflet pe care o mai ai şi pe care eu, într-un moment de iluminare, am zărit-o;
Te urăsc şi te dispreţuiesc pentru toate mizeriile pe care mi le-ai spus.

Ţi-am arătat toate aceste defecte ca să te ajut să te corectezi, să te schimbi, să devii un om cu adevărat frumos, nu doar declarativ.

Să fii fericit!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.