VĂDUVIA ŞI FECIORIA CA BLESTEM ŞI ÎNCERCARE

2016

văduvia-și-fecioriaVăduvia şi fecioria, în opinia mea, sunt date de la Dumnezeu ca blestem şi încercare. Un om devine văduv/ă fără voinţa sa (deşi sunt, uneori, cazuri când el sau ea îşi doreşte asta – ca partenerul sau partenera să dispară din viaţa prezentă, pentru că numai aşa, o opinie greşită, desigur – respectivul/a îşi poate dobândi o independenţă sporită şi o moştenire probabilă şi consistentă pe măsură. Se cunosc destule cazuri). Aş putea spune că văduvia este un blestem pentru acel/a care o trăieşte cu respect, durere şi plenitudine. Este cumva blestemat/ă să rămână singur/ă. Morala creştină spune că aşa ar trebui să rămână până la sfârşitul vieţii, pentru că de legat s-a legat de soarta celui/celei dispărut/e tot până la sfârşitul vieţii sau „până moartea ne va despărţi”.

Depinde de persoana în cauză dacă va respecta sau nu această minimă cerinţă a moralei creştine. Viaţa, însă, ne-a demonstrat că extrem de puţine persoane ţin cont de asta şi în majoritatea lor îşi caută un nou partener/ă asumându-şi ca un titlu de glorie (sau o garanţie a seriozităţii sale) că este văduv/ă.

Am cunoscut multe văduve în viaţa mea. Am şi scris câteva texte cu titlul acesta: „Nu mai vreau femeie văduvă”. Din experienţă spun că, pentru un bărbat, a trăi sau a încerca o nouă viaţă lângă o văduvă  este o problemă majoră. De ce? Pentru că văduva îl va aduce mereu între ei, în pat, în bucătărie şi peste tot, pe cel dispărut. Mereu va face comparaţii nepotrivite: „el a avut aşa şi pe dincolo, tu nu ai părul creţ ca el. El făcea şi dregea, tu nu etc. etc. Sunt bărbaţi care rezistă, cărora nu le pasă şi care pot trăi bine lângă astfel de femei. Eu nu!

Fecioria este o altă „chestie” poate şi mai gravă în viaţa unei femei. Să fim înţeleşi: nu mă refer la fecioria naturală cu care este înzestrată fiecare femeie la naştere şi care va dispărea odată cu începerea unei vieţi sexuale normale. Mă refer la acele femei trecute demult de vârsta tinereţii şi care încă mai sunt virgine: La 25, la 35, la 45, la 50 de ani şi de aici încolo nici nu mai contează că aşa va rămâne toată viaţa.

Mereu am avut un semn de întrebare imens în faţa acestor femei. O uimire totală şi o paralizie mental-neuronală. Nu există explicaţie logică, în limitele normalităţii, ci doar una medicală: aceste femei sunt bolnave cu capetele! Dacă şi-ar accepta condiţia şi s-ar retrage la o mănăstire, de exemplu, ar fi ok. Şi ar fi, cred eu, măicuţele perfecte. Dar ele, nu, ele doresc să încurce lumea degeaba şi să pretindă iubire şi respect, afect şi adoraţie din partea bărbaţilor. Întrebarea mea este: pentru ce doresc ele astea, dacă nu-şi oferă ceea ce Dumnezeu le-a dat ca să dea?!

Există fecioare dintr-o bucată, sănătoase la capaţână. Prima pe care am întâlnit-o, pe la 21 de ani, a spus aşa (în urma durerilor ei doream să renunţ): „Trebuie s-o facem, pentru că odată şi odată trebuie să se întâmple”! Şi s-a întâmplat în seara respectivă. A doua, a fost tăcută, nu a vorbit dar a participat cu multă pasiune la actul devenirii ei. A treia m-a privit cu uimire după ce a devenit, neînţelegând prea bine ceea ce i s-a întâmplat. Trei au fost în viaţa mea şi mi-a fost până peste poate de suficient. Pentru că mai există un soi blestemat de femeie virgină (pe care am întâlnit-o, în ordine, a patra) care nu are alt scop în viaţă decât să-i chinuie pe bărbaţi. Adică fac jocul acceptării până la o adică, după care urmează refuzul. O dată, de 2, de 3…, de n ori, până ajung la vârsta când nimeni nu-şi mai doreşte atingerea ei. Aceste femei sunt şi ele victima unui blestem şi a unei încercări date de divinitate. Sunt scoase din cotidianul comun al normalităţii şi plasate pe orbita bizară a unei singularităţi maladive.

Orice ar încerca ele să facă, nu vor putea ieşi din acest cleşte!

Incoming search terms:

  • Vaduvele feciorie (1)

Lasă un răspuns