VÂRSTA

Mâ bântuie deseori o individă (scăpată de pe la Spitalul 9), care este obsedată de vârsta mea. Ţine morţiş să-mi spună (pe unde mă prinde în vreun comentariu – acesta este motivul pentru care nu prea comentez pe la prietenii mei), că am o anumită vârstă, cu alte cuvinte că sunt bătrân. Eu am vârsta pe care o am şi care este afişată public la avatar. Voi avea şi mai mult la anul şi tot aşa, voi fi din ce în ce mai în vârstă până la ne-Fiinţă. Care-i problema? Este cumva cineva vinovat de vârsta pe care o are? Oare nu toţi avem un destin, o soartă pe care o parcurgem de la naştere până la moarte? Oare individa (câţi ani o fi având în realitate? ) nu va parcurge şi ea toate etapele biologice (naştere, copilărie, adolescenţă, maturitate, senectute) până nu va mai fi să facă umbră pământului degeaba?

Important este cum te simţi, pentru că avem o vârsta biologică şi una spirituală. Tot ce este biologic va trece. Spiritul, însă, este veşnic! Dacă nu faci nimic pentru a-ţi împodobi spiritul, pentru a ţi-l rafina şi educa, nici după moartea fiinţei biologice, care ţi-l poartă, nu vei însemna nimic.

Spiritele nu au vârstă şi dacă eu sunt vinovat că am vârsta pe care o am (în ochii şi-n mintea unora) îmi asum această „vinovăţie” şi chiar mă mândresc cu ea, pentru că nu am trăit degeaba pe bunul acesta pământ.
Îmi port vârsta aşa cum un cerb îşi poartă coarnele rămuroase.

Amu’ să nu-mi spuneţi că am şi coarne. Oi fi fost yo înşelat de vreo cadână, hai dOO, da nişi chiar aşe, bre…