VERSURILE ȘI POEZIA

Orice carte nou apărută în peisajul cultural înseamnă un atentat la timpul meu liber.

Există câteva atitudini critice identificate astăzi drept foarte de „bun simţ” pentru un „intelectual”, și, ca atare, aplaudate cu entuziasm, de cele mai multe ori fără prea mult discernământ. În principiu ele ar trebui să fie benefice spiritului, pentru că presupun o anumită detaşare critică, o stare de luciditate, de alertă intelectuală. Cultivate însă ca simple gesturi, ca poză – cum, din păcate, e atât de uşor să o faci – aceste atitudini devin facile, pentru că îți asigură acel minim periculos de confort, ba chiar de amorţeală mentală ce-ți dă iluzia datoriei împlinite față de autor…

Felicia Țerean scrie o poezie ,,tradițională”, adică o poezie clară și formal ordonată. Aparent ludice, aparţinând parcă unui jurnal intim, adolescentin, versurile din placheta ,,Iubire-n amurg” pot constitui o capcană pentru toţi aceia grăbiţi în a emite judecăți de valoare…

Desprinsă din aureola poetică a altor timpuri, autoarea nu a depăşit încă etapa epigonică, „eminesciană” eşuând – printr-un vocabular sărac şi o versificație stângace – în locuri comune cu pretenţii de poezie: „(…) prea curată”, „mare-albastră”, ,,ochii umezi”, „clipă-n durere”, „noaptea întunecată”, „tainice gânduri”, ,,suflet albastru”, ,,dalbele-i straie”, „inimă ninsă”, „povara dulce”, „cu mâine-adaug înc-o zi”, „iubire amară”, „norii din cer”, „în râuri prea triste mă picur”, „voi fumega”, „vraja nopţii”, „nămețe dese”, „negrul nopţii”, „şters în noapte”, „privirile-ți reci”, „lacrimi de sânge” etc.

Conţinutul poemelor de faţă se referă la sentimente sau la probleme cât se poate de comune, pe de-a-ntregul socializate, ceea ce face să apară accesibil unor categorii cuprinzătoare de cititori: „Clipei de vers, dus-am amorul,/ În veşmânt, ca de mormânt./ Căci nepăsat, mort în noi dorul, Tăinuit se va scurge-n pământ./ Şi-mi trec greu obositele gânduri,/ Speranța de tine, de chipul ales…, Mă-înnec neferice în rânduri,/ Fără de noimă și vers.” (poezia „,Clipei…”). Precum se vede, conştiinţa valorii de sine este prezentă la Felicia Țerean atunci când vorbeşte despre vers și nu despre poezie.

Singurul lucru pe care îl putem face cu privire la acest gen de scriitură (jurnal intim cu „variațiuni pe aceeași temă”), în ciuda sensibilității evidente emanată din text, este să-i descriem formele: „Iartă-mi Doamne, târzie iubirea,/ Redă-mi liniştea, avută cândva!/ Începe-mi în suflet, tihnită jertfirea,/ De-a fi de a pururi, în preajma ta!// Rânduie-mi Prea Curate, vie, trăirea, Firul vieţii atât de-ncurcat…/ Rogu-te Prea Sfinte, acceptă spăşirea/ Unui suflet în amurg, albit de nepăcat!” (poezia „Iartă-mă, Doamne!”).

Într-o competiţie liberă a valorilor, acest volum are puține şanse de supravieţuire, pentru că el conține versuri și nu poezie.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.