Obştescul şi utilul par să alcătuiască sfera social-benefică ce se degajă din cartea de versuri „La poarta sinelui” scrisă de regretatul și fostul prieten Marian Ruscu, directorul, fondatorul și proprietarul editurii Premier din Ploiești.

Truisme şi înţelepciune

Alcătuit prozaic (și nu prozodic), volumul despre care vorbim înşiruie adevăruri existențialiste – truisme chiar – care nu au nimic în comun cu trăirea poetică autentică, cu starea de grație divină a creatorului, ci, mai degrabă, reliefează experiențele de viaţă ale unui om care de la „înălțimea” înțelepciunii căpătate astfel, serveşte învățături și pilde întru „iluminarea” cititorului: „Alcool rafinat/ în sute de grade/ incolor, inodor, insipid,/ sadic/ avid,/ ispititor inspirat/ până-n glande/ arde/ radiind nebahic,/ stupid și perfid.” („Ispititor”), „(…) În toate şi-n tot,/ nepotu-i nepot,/ netotu-i netot.” („Secvențe nemuritoare”), „(…) Mă pierd în surogat./ Mult mai confuz/ mă pierd în tocmeala minciunii,/ în fel de fel de nelegi./ / Miracolul vieții,/ obscur necodificat,/ e secretul minunii.“ („Obscur necodificat”), „Fiecare avem propria noastră lume,/ propriul nostru traseu./ Fiecare în fiecarele lui ancestral/ cu faptele goale sau pline/ La momentul anume/ Va fi prezent în faţa lui Dumnezeu/ personal/ Pregătit în sine/ mai bine, mai puţin bine, pentru o altfel de lume.” („Pentru o altfel de lume”), „(…) Ai încredere,/ Puterea ta e-n tine. Da, da,/ nuncape îndoială/ Puterea ta e-n tine.” („Puterea ta e-n tine“), „Nu te lăsa pradă confuziei./ Fii căutător în ceea ce-ţi aparține/ și crezi în tine.” („Pradă confuziei”) etc., etc.

Intenţii înalte şi realizări modeste

Structural, volumul este compus din două capitole ce se vor a fi distincte din punctele de vedere formal şi conceptual („La poarta sinelui” și ,,Prezent în trecut”). Acolo unde crede că a reuşit să fie inițiatic-freudian, Marian Ruscu nu e decât banal-conclusiv, folosind cuvinte de obştească utilitate presărate ici colo cu termeni psihanalitici: „Pe la gene nici urmă de Ene.” („Insomnie”), „(…) sar pârleazul din urmă./ Visul se curmă,/ Nimic nu s-a-ntâmplat.” („Coşmar”), „Sinele zburdă tot nenăscut”. („Sinele nenăscut”), „Abia,/ când viața/ ne e ameninţată/ începem să trăim,/ încercăm să ne bucurăm, Nu reuşim/ de-o considerăm,/ neîncetat, ingrată.” („Când viața…”).

Credincios propriilor sentimente

Foarte bine adaptat la natură, prin capacitatea sa vitală, autorul nu poate accepta conduita pe care i-o impune existenţa socială. Credincios propriilor sale sentimente, dar refractar la conveniențe, Marian Ruscu are ceva dintr-un personaj „marin-predist” transplantat în condiția socială a României secolului XXI: „Tizi prefabricaţi,/ clonaţi,/ afini de ocazie,/ marțafoi/ flaimoci,/ bucălaţi,/ perfizi,/ sar trepte de nesărit;/ prefăcându-se prezbiți./ Tu dajnic intrigat/ apăsat până peste poate,/ până peste cap,/ nu-ți mai poţi,/ nu-ți mai ajungi, nu mai suporţi,/ îți ieși din afazie și strigi: / Nu se mai poate,/ birari ordinari/ – de ce ne faceți slugi?/ Ajunge,/ este peste poate!” („Peste poate”).

Conştiinţa unei vinovăţii

Realismul scrierii lui Marian Ruscu nu reiese din confruntarea omului cu societatea, cu Dumnezeu sau cu Istoria, ci cu el însuși.

Din această confruntare rezultă conştiinţa unei vinovăţii şi abia din acest moment putem spune că „La poarta sinelui” este o introspecție a propriei personalități proiectată în perspectiva unei renaşteri încă nenăscute…

S-a spus despre Marian Ruscu că este un ,,poet reflexiv”. Printr-o dialectică ineluctabilă, adevărul își anexează posibilitatea de a se afirma, adică libertatea, cu implicaţii asumate, care pune în discuţie atât omul, cât și creatorul. Cei ce fac aici disjuncția comit o greşeală.

Toată lumea este reflexivă! E bine de ştiut…

 

 

 

(Visited 15 times, 1 visits today)