TE IUBESC CU EMOTICON

Emoticonul a fost inventat pentru cei care au un vocabular redus în dotare, care nu reușesc să transpună în cuvinte o stare, un sentiment, o trăire, o acțiune etc.

Dar nu numai emoticonul este oglinda sărăciei noastre spirituale, ci și acțiunea noastră de a ne cosmetiza pozele, trecutul, prezentul, ba chiar şi viitorul. Ne punem sclipici în cuvinte, poezie în textele pe care le postăm, photoshop în albumul cu poze, mai luăm câte ceva de ici-colo, mai copypastăm (că deh, nu pe toți ne duce scăfârlia…) nu prea mult, ci doar atât cât să amăgim lumea, chiar şi pe noi înșine, că suntem „speciali” din cale-afară… Și folosim la greu  emoticoanele…

Pe internet, de pildă, ai libertatea de a fi așa cum îți dorești tu să fii. Și în viața reală ai această posibilitate. O diferență există totuși. Realitatea nu-ți permite s-o cosmetizezi prea mult. Internetul însă îți oferă șansa de a avea și o mie de măști. A fi într-un anume fel depinde de fiecare individ care înţelege să se propună lumii virtuale conform propriului său scenariu. De exemplu, tu ai ales să fii X-ulescu sau Y-ulescu. De ce? Numai tu ştii. Putem avea, deci, o sută  de chipuri care duc către aceeaşi esenţă: persoana care le-a generat. Dacă acea persoană este o abstracţiune, interesul pe care ea îl trezeşte, pe moment, se va stinge repede… 

Nu masca pe care ne-am ales-o contează, ci substanţa de dincolo de ea, capacitatea reală de a spune pe gură, prin cuvânt și nu prin like-uri, poze sau (mai ales) emoticoane ceea ce avem de spus (dacă avem de spus ceva inteligibil).