FEMEIA CU VIOARA
Nu atât muzica-i divină, pe cât picioru-i desculț pe piatra colțuroasă, sângerând melodii izvorând din prea plinul toamnei mov mă-ncearcă, la ceas de noapte magnolia sângerie pe buzele sale sărutul perlat, stau departe (deoparte), adulmec reavănul pământ roditor pentru că inima sa a pășit asemenea îngerei imateriale, dar zâmbetul cui i se dăruie, cui? implor o zbatere de aripe albe, un alb și-un astru în albastru cântând, cântând sau lacrimi izvorând, roua ierbii întoarse-n văzduh ca picăturile de ploaie să-și găsească rostul pe bunul acesta pământ, o împlinire se aude din văi, o desăvârșire a dorințelor începute și încă nu, până ce glasul nu i se face auzit și iarăși violina-violă-vioară, începând din nou, a câta oară aceeași dumirire pe care-o știa văzându-mă fericit cu ochiul lipit de strune, de pielea subgenunchiului dezgolit molatec… Jeratic…
Eu ascult inima din inima sa…
(Visited 8 times, 1 visits today)
