CE BĂRBAT BINE SUNT YO

La un moment dat în viață, deh, se mai întâmplă, am avut o prietenă. Această doamnă m-a „dus” la ea acasă, undeva prin Buhuși, să mă cunoască și familia ei. Am ajuns. Cu arătătorul a apăsat pe sonerie. Ne-a deschis maică-sa. Când a dat cu ochii de mine a avut o ușoară grimasă și a dat să întoarcă_capul (cacofonie inevitabilă!). Era clar că nu i-am plăcut, din prima. În fine, am intrat, ne-am acomodat cu una cu alta, ne-am așezat la masă. Apoi am ieșit pe balcon să ne savurăm cafeaua și să privim (de la etajul trei) imaginea cât de cât animată pe care ne-o putea oferi acel orășel cu un nume atât de ciudat. I-auzi: Buhuși!

Și se-arată-n zare, apropiind-se din ce în ce mai mult de blocul nostru, un bărbat. Era soțul, respectiv tat-su distinsei mele doamne. „Ce bărbat bine e tata” a ciripit ea, prietena. „Caută-ți, fată, și tu unul la fel”, i-a replicat mă-sa… Am fost neantizat total. Eu nu mai existam de față cu o ceașcă de cafea în bot și cu o țigară-n mână. Am realizat, nici nu era greu, ce bărbat „bine” eram eu în ochii celor două femei și, mai ales, cât de prezent…