LIMBA MARELUI CEAS
Limba marelui ceas a mai lins o zi din lungul șirag de perle întins până la stele și-n jos până dincolo de-adâncul pământului…
Marele ceas nu are contur, nici ore-atârnate în cerc, nici cadran care să-i dirijeze orientarea circulară, nu… el stă deasupra noastră, deasupra lumii cuprinde orizontul, cerul… pământul, materia toată, implacabil, neîndurător… de neîntors… limba marelui ceas în mișcarea sa liniar-circulară ia cu sine tot ce ține de om și viață… omul cu slăbiciunile și tăriile sale… nu selectează… nu lasă ce e bun și nu culege doar răul din lume… ea linge… prelinge se stinge-n glastra anume făcută prin formă culesului roadelor coapte sau nu… printre ele și eu, mai ales eu, că sunt în ochiul învârtejit al marelui ceas, el culege de-a valma nu alege, dar eu n-am încuiat casa… încă nu am stins opaițul din fereastră… nu mi-am înștiințat îngera că vreau sau să trebuie să plec acum, exact acum…
limba marelui ceas mai trece odată pe lângă mine… fir de nisip… ce sunt…
