EXERCIȚII DE RE-IUBIRE
Gândul la ea nu m-a părăsit niciodată în această mie de ani petrecută prin ceața părelnică a cerului de deasupra mării pustii… îngera pe-acolo-și făcea veacul, prin subteranele mijlocii ale albastrului pur… sihastru-am devenit cumva fără de voie de nevoie căci așteptarea zadarnică a semnului ei de recunoaștere a dat roade specifice de pildă ori ești astru ori sihastru… cum stea departe de mine să fiu sihastru-n pustiu devenii… și-acum după o mie de ani către ea și ea către mine-și așază zborul cu aripe mari tumultoase scăldate-n lumina solară culeasă, sunt sigur, pe furiș ca un furt sau o păcăleală la care soarele căzu victimă… ea cu soarele încă tânăr eu cu luna argintată de vremuri milenare împănată… ce vrei tu îngeră ca un glob de aur ce vrei de la mine căci eu sunt dar nu sunt, par dar e vis din capul tău nu sunt viu ci aproape ne-viu… ce vrei tu? Vreau, zise ea, să retrăim acele momente zile ani când trupurile noastre virgine-și vorbeau unul altuia întru cunoașterea simțurilor și a simțămintelor, vreau să vedem dacă atingerea noastră de acum mai înseamnă ceva, mai trezește-n noi trăiri similare ca atunci când somnambuli ne aruncam nebunește unul în ființa celuilalt… exerciții de re-iubire vreau eu de la tine… bine, ok, am căzut în mrejele dorințelor sale… sărutul. Sărutul frunții sale de piersică cinci minute…, apoi sărutul pe gură fugar, abia atins, buzele ca niște pleoape tremurânde.. am tăcut am privit desprinzându-mă cu greu din strânsoarea aripilor sale tremurânde… cum a fost am întrebat din priviri… cum a fost mi-am întrebat propriul trup cum a fost … puntea tăcerii de altădată se așternu între noi… fiecare-și rumega răspunsurile în cușca propriului trup… devenisem egoiști.. prea egoiști iar de simțit simțeam ceva palid și stins ca o amintire gata-gata să se piardă în negura timpului… zâmbea dar era un zâmbet fals, simțeam asta pe deplin o știam zâmbetul său era o armă eficace dintotdeauna… n-am mai continuat exercițiul de re-iubire, n-am mai coborât în tenebrele periculoase ale instinctelor primare, nu a mai plâns și n-a mai fost nimic mecanic între noi… ne-am re-privit atât… exercițiul de re-iubire a fost întrerupt de zvâcnetul aripilor sale care o extrase din foișorul de aur al închipuirilor noastre tardive…
