INIMI CARE VORBESC
Sunt acele inimi care n-au nevoie de ochelari pentru a se vedea mai bine, mai clar în noaptea de chihlimbar ce dă ocol caselor și existențelor noastre ca un lup ce stă la pândă sau o vulpe șireată doar-doar o cădea ca o stea una dacă nu amândouă inimile obosite dar încă pline de viață… o viață pe care neștiutorul banal, acel tânăr sau tânără din amintirile noastre nu se mai învrednicește să știe, să afle cum este va fi proiecția anilor ce trec trec-trec pe lângă noi în vagonul vieții luându-ne totodată cu el trupurile odihnite dar nu obosite…
Inimi care vorbesc nu sunt multe ci două, întotdeauna două… pline de moliciune coboară lin o scară de nori și trec prin ferestre până-și găsesc și umplu deopotrivă clopotul trupului încercănat și mut…
