CER PLUMBURIU
Sub cerul acesta albastru-stins, unde norii par să-și caute drumul spre noapte, lumina felinarelor se aprinde ca niște gânduri rătăcite într-un oraș care încă nu vrea să adoarmă. Asfaltul lucios păstrează ecoul pașilor nevăzuți, iar mașinile par corăbii tăcute ancorate între plecări și întoarceri. E o clipă suspendată – nici zi, nici noapte – în care timpul respiră mai încet, iar lumea pare să aștepte ceva: o întâlnire, un dor, o poveste care încă nu s-a spus. În aer e liniștea aceea blândă a drumurilor lungi, când fiecare lumină de la orizont seamănă cu o promisiune.
În acest tablou urban, fiecare bec e o fărâmă de vis, o clipă de lumină ce sfidează întunericul, un legământ tăcut între om și infinit. E o poezie a cotidianului, unde banalul devine frumos prin simpla prezență a luminii ce nu se stinge niciodată.
(Foto: Doina Nitariu)
