Am auzit că, în aceste zile, sunt tot mai mulți medici care-și dau demisia sau se pensionează. În plină criză generată de virusul pandemic Covid 19.

Când îți alegi această nobilă și atât de respectată meserie pentru care depui și un jurământ de ce o faci? Pentru a te lupta cu bolile și, uneori, cu moartea. Cine merge la medic? Cine are nevoie de medic? Omul bolnav! Atunci tu, ca medic, de ce te descalifici fugind din fața bolilor de teama de a nu te îmbolnăvi tu însuți? Nu este asta sinonimă cu trădarea? În starea de urgență (de război) dacă un soldat trimis pe front fuge de frică se numește dezertare iar dezertarea se pedepsește (pe vreme de război) cu executarea trădătorului. 

Sigur, nu discutăm acum despre execuție în adevăratul sens al cuvântului, ci despre o „execuție morală”. Acel medic care și-a dat demisia, în fața mea nu mai are nicio valoare. Atât ca medic, dar și (mai ales) ca om. 

Mă întreb (și nu retoric) ce fel de medic a fost acesta care demisionează acum când este atâta nevoie de medici. Cum și-a tratat el pacienții până la izbucnirea acestei nenorocite pandemii? În ce procent a vindecat el oamenii bolnavi care i s-au adresat? Cum și-a făcut el meseria, datoria? Cum și-a respectat el jurământul? 

Au invocat absența echipamentelor de protecție. Am văzut medici adevărați în Italia care și-au confecționat singuri un echipament din saci de gunoi. Nu este o soluție, desigur, dar acei medici nu au dezertat, nu au fugit de pe front prin demisie sau pensionare. Dacă ți-e frică, intri în auto-izolare, te carantinezi, faci ceva dar nu-ți dai demisia, nu fugi ca un jalnic trădător. Stai în linia întâi că acolo e locul tău. De asta s-a investit în tine: pentru a avea grijă și a veghea la sănătatea concetățenilor tăi. 

Să-ți lași semenii suferinzi fără sprijinul și aportul tău profesionist (se presupune) este nu rușinos, ci deplorabil. Nu te deosebești cu nimic de acei șmecherași care au luat bani de la stat pe seama omului simplu și, mai grav, bolnav!

Eroi sunt cei de pe linia frontului! Ei au înțeles menirea lor și nu au trădat. Se luptă cu eforturi uriașe și cu riscuri mari pentru noi, cetățenii acestei țări..

Tu, demisionarule, ești un trădător!

(Visited 15 times, 1 visits today)