Într-un autobuz de 35 de locuri urcă 84 de persoane!

În localitatea Huțani, jud. Botoșani, pe data de 29 iunie 1980, în jurul orelor 14,30, cauciucul din dreapta față explodează și autobuzul se prăbușește într-o mlaștină. Au murit 48-49 (nici acum nu se știe numărul exact) de oameni, printre care 9 copii. A fost și rămâne cel mai grav accident rutier din istorie.

De ce sunt îngrozit:

Undeva lângă un drum există o baltă, o mlaștină. Cauciucul explodează exact în dreptul bălții. Autobuzul este proiectat în cea mai adâncă groapă din apă (se pare că ar fi avut cam 9 metri adâncime). A fost o chestiune de 2 metri, sau de o secundă. Dacă s-ar fi prăbușit la doi metri în stânga sau la doi metri în dreapta poate că ar fi fost mulți răniți, dar nu ar fi murit nimeni. Dacă șoferul ar fi avut forța (ceea ce era imposibil la o asemenea încărcătură) necesară să mai țină de volan O SECUNDĂ, nu ar fi murit atâția oameni.

Întrebări pe care nu o dată mi le pun atunci când iau cunoștință de câte un eveniment ieșit din comun. Destinul cui s-a împlinit? Îmi vine greu să vorbesc despre un destin colectiv al celor 84 de călători. Și-atunci? S-a împlinit destinul șoferului și al copilului său aflat alături? Destinul cauciucului explodat în secunda fatidică?

Destinul cui s-a împlinit în cazul vasului de croazieră „Titanic”? Dar în cazul accidentul de autocar din Muntenegru din 23 iunie 2013? Dacă în scufundarea titanicului vinovat ar putea fi găsit comandantul (care a încuiat binoclul și nu a ținut cont de avertismentele primite cu privire la ghețari etc.), iar referitor la autocarul din Muntenegru de vină a fost șoferul (mergând cu 80 km/h pe un drum unde viteza maximă este de 40 km/h), atunci când cauza este una externă ție (explodează un cauciuc sub tine) al cui destin este vizat?

Pentru că dacă așa a fost, așa TREBUIA să fie!

(Visited 14 times, 1 visits today)