CÂND TE FACI FRUMOASĂ PENTRU NEFIINȚĂ!

0

Probabil făcuse un duș de dimineață (era ora 8 când ne-am intersectat. Mirosea frumos, a proaspăt), probabil că stătuse în fața oglinzii vreo jumătate de oră, probabil că a zăbovit în fața dulapului cu haine, ce rochiță adecvată anotimpului și căldurii sufocante care se insinua încă de dimineață ar fi mai potrivită… După ce toate etapele acestea au fost trecute s-a hotărât să plece.

A ieșit pe ușa blocului, (moment în care am remarcat-o). Imediat mi-a atras atenția. Era frumoasă. Era curată. Mirosea, cum am spus, bine, a proaspăt și a flori. Mergea mândră cu acel aer al unei femei care se simte superioară, care este conștientă de frumusețea ei.

Ne-am intersectat. Fiecare cu drumul și treburile sale. Veneam de la chioșcul cu țigări. Până la intrarea în curte mai aveam câțiva pași. În acel moment am auzit un scrâșnet asurzitor ale  roților unei mașini care frânase puternic. Și o lovitură. Atât! În fața mașinii zăcea întinsă pe jos, inconștientă, frumoasa femeie.

Acolo era o trecere de pietoni. De la ușa blocului în care locuia femeia până la trecerea de pietoni faci cam un minut. Strada pe care locuiesc eu are sens unic. Mașinile o străbat cu mare viteză (cu mult peste limita admisă).

Am rămas pe loc, înmărmurit. Cum s-a putut întâmpla așa ceva? Normal ar fi trebuit ca mașina să oprească pentru ca ea să traverseze strada în siguranță. Numai că acum intervenise doi factori extrem de importanți: șoferul mergea prea repede și nu s-a gândit că poate la trecerea de pietoni, vizibilă de la distanță, e cineva care vrea să traverseze și 2. Ea, probabil cu gândurile aiurea, nu s-a asigurat, privind în stânga, dacă nu cumva vine vreun nebun în mare viteză. S-a avântat cu capul în jos (și privirea-n telefon) pe trecerea de pietoni. Inevitabilul s-a produs!

Am intrat în casă, mi-am aprins o țigară. Dincolo de acest eveniment dramatic, de la ora 8 dimineața, cu toate consecințele care au urmat, nu încetez să-mi pun mereu întrebări despre destin. Al nostru, al fiecăruia. Și mereu mă leg de acea secundă-graniță între viață și neființă.

O secundă în plus sau în minus ar fi schimbat totul. O secundă mai mult sau mai puțin în fața oglinzii, o secundă mai mult sau mai puțin la duș, o secundă să privești în stânga ta etc., doar o secundă și viața frumoasei femei nu ar fi fost atinsă.

Dar dacă s-a întâmplat și acea secundă a lipsit, înseamnă că așa trebuia să fie.

Și iarăși vin și spun că în fața destinului nu poți să spui „absent”!  

(Visited 21 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.