MADLENA DE AZI: PISICA NEAGRA
Pe vremea când încă mai locuiam în mansarda mea (celebră pe plan local…) din Piatra Neamț, dormeam, în nopțile călduroase de vară, cu ușa deschisă.
În creștetul uneia din acele nopți pe care nu le poți uita în veci, m-am trezit parcă instinctiv deranjat de o prezență străină locului. Făcând ochii mari, dar încă buimac de somn descifrez încet-încet conturul unei pisici negre ca noaptea însăși dormind nestingherită taman pe perna mea și nu oriunde, ci în fața gurii mele respirând aerul pe care-l respiram și eu. Am sărit din pat ca ars, îngrozit de ceea ce vedeam. Pisica dormea liniștită torcându-și visele în continuare.
Cum mama dreak a ajuns această mâță nesuferită, aducătoare de necazuri, exact pe perna mea? De unde venise și cum de mi s-a așezat pe pernă în fața gurii? Putea să-și găsească orice alt loc pe pat sau în cameră. De ce tocmai pe pernă și nu la ceafă, ci chiar în fața gurii mele luându-mi aerul pe care-l respiram? Întotdeauna am urât pisicile. Mie mi-au plăcut câinii! Totuși cum de m-a nimerit o pisică neagră în toiul nopții tocmai pe mine? Și de unde venea ea?
Am prins-o ușor și cu teamă de ceafă, am băgat-o în căldarea cu apă de pe balcon și am aruncat-o în stradă. Pisica a făcut câteva tumbe în aer apoi a căzut în picioare rămânând pe loc stană de piatră, dar cu ochii la mine. În lumina palidă a unui bec de noapte de pe un stâlp am putut să-i văd privirea care parcă mă sfredelea arzându-mi creierii a reproș. Am crezut că murise. Așa în picioare. Am strigat la ea de câteva ori câț-câț-câț până a zbughit-o din loc. Și acum tremură carnea pe mine când îmi amintesc…
Lesne de înțeles că n-am mai putut să dorm o secundă. A doua zi am aruncat și perna.
Ce-o fi însemnând asta nu pot să înțeleg. O fi fost spiritul cuiva? Mesajul cuiva? Un semn al destinului? Dumnezeu știe, dar dacă e adevărat ce se spune rău despre pisicile negre pot depune aici mărturie că este adevărat. Toată viața mea ulterioară a fost plină de necazuri, ghinioane și cumpene cât cuprinde…
