Iubirea nu este, nu ar trebui să fie „un efort”. Este ceva ce „curge” de la sine, din tine către celălalt! Iubirea „dată” în mod egoist (și nu dăruită altruist), nu mai e iubire. E investiţie în ceva ce speri că ţi se va întoarce. E mercantilism care ar trebui să fie inexistent!

Iubirea, din păcate este presărată cu lucruri materiale, ceea ce-i strică frumuseţea dacă acele lucruri materiale, mercantile devin condiţionări. Un dar, un cadou, o floare, o atenţie ar trebui să fie un fel de cireaşă pe tort a iubirii, dar acel dar trebuie să treacă neobservat, în plan secund, şi nu să devină stindardul iubirii şi punctul de laudă al celui/celei care dăruieşte.

Mi s-a reproşat deseori: „câte nu am făcut eu pentru tine”. Am replicat: da e adevărat, ai făcut, dar dacă acel „ai făcut” a fost încărcat de energii negative, de scoatere de ochi, nu mai are nicio valoare, nici măcar simbolică. Poate să fie un munte de aur, în faţa mea este egal cu zero absolut, dacă dincolo de valoarea materială eu nu am simţit dragostea şi bucuria de a dărui a celui/celei care a fost în măsură să dăruiască. De aia spun că nu înseamnă efort, pentru că, poate, iubirea este singura „activitate” omenească în care aşa zisul efort se transformă în energie vitală, dătătoare de forţă, astfel încât ceea ce numim „efort” devine plăcerea de a/te dărui.

A dărui – pur și simplu – este un act de nobleţe, de altruism, este o reflexie a propriului spirit în oglinda ochilor celorlalţi. Este o apropiere de fericire. Nu are cum să existe fericire în egoism, nu are cum să i se poată spune fericire nici unei „stări” a celui ce nu are înlăuntrul său disponibilitatea de a dărui, pur şi simplu. Şi darurile acestea nu au un preţ, nu pot fi nicicum măsurate, cântărite. Doar cel ce le primeşte ştie valoarea lor.

E adevărat că „darul” poate fi şi unul consistent valoric. După opinia mea el trebuie primit şi preţuit asemenea bucheţelului de păpădii, cu aceeaşi valoare simbolică, în aparenţă, pentru că rezonanţa lui în fiinţa reală a celui/celei care l-a primit este mult mai mare şi preţuit la justa lui valoare. Iar recunoştinţa fi-va pe măsură.

Omul dăruieşte ceva de preţ, folositor în planul activităţii diurne, tocmai pentru că îl iubeşte şi-l preţuieşte pe celălalt, pentru că se îngrijorează de el, şi din drag de el/ea doreşte să-i înflorească existența…

(Visited 29 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.