TREI FEMEI, TREI SEMNE ALE TRĂDĂRII

Prima a fost nevastă-mea, draga de ea. Eram în divorț. Un divorț liniștit, pașnic, civilizat. Locuiam la etajul IV al unui apartament din orașul Codlea. Dimineața. Vara. Cald relativ. Mai mult călduț. Deși ne aflam în divorț, locuiam împreună. Împărțeam toate cele pe din două. Chiar și patul. Sexul nu, nu-l împărțeam, ni-l dăruiam. O dată, de două ori, din când în când… Semnul trădării ei l-am simțit în acea dimineață, în bucătărie unde ne aflam pentru cafea. Eu stăteam pe un scaun, ea era în picioare, la aragaz pregătind cafeaua. Era îmbrăcată în ceva nedefinit, un fel de cămașă mai mult largă decât strâmtă, mai mult scurtă decât lungă. La un moment dat am simțit nevoia imperioasă de a o săruta pe fund. Este impropriu spus a „săruta”. Era vorba doar despre un pupic. Atât. Un pupic pe fund. Nimic mai mult. I-am ridicat un pic cămașa și i-am dat un pupic pe fund. „Haide, măi Romeo, ce mama dracului!?” Acestea au fost cuvintele ei urmate de o sinceră enervare care a degenerat în ceartă (scurtă) și într-o supărare de mai mare durată.

     Am înțeles din reacția ei vizavi de gestul meu, nevinovat și lipsit de orice intenție ascunsă, mai mult decât aș fi putut înțelege dintr-o eventuală sinceră declarație că are deja pe altcineva… Dacă un pupic pe fund, admirativ, în loc să-ți facă plăcere și să-ți hrănească orgoliul de femeie, te poate enerva într-un asemenea fel neașteptat, înseamnă că eu în mintea ei nu mai existam și că prezența mea acolo era neglijabilă, egală cu prezența scaunului pe care stăteam. Faptul că eram încă viu și că mă manifestam era pentru ea surprinzător. Judecând acum, după atâția ani, cred că tandrețea mea a supărat-o. Dacă i-aș fi căutat pricină într-un fel sau altul și aș fi ridicat tonul la ea nu ar fi deranjat-o foarte mult. Poate chiar deloc…

          Al doilea semn mi l-a oferit Veronica. În drumul spre autobuzul care mă ducea la muncă am trecut pe la ea să discutăm o chestiune, importantă pentru mine, care-mi genera oarece stare de supărare. M-a ascultat cu o aparentă atenție participativă. M-a liniștit, m-a încurajat, mi-a promis, adică a fost alături de mine „cu trup și suflet”. Am plecat încântat de conversația avută cu ea. Ne știam doar de vreo 8 ani. Uitasem ceva. Nu știu ce. M-am întors să-mi recuperez bunul uitat. Toată scara blocului (ea locuia la etajul IV) răsuna de vocea Angelei Similea pe o melodie pe care o știam prea bine. Urcând treptele muzica se auzea din ce în ce mai tare. Am ajuns la ușa ei. Am intrat. Iubita mea Veronică era foarte veselă și fredona la duet cu Angela Similea melodia care se scurgea de pe un disc de vinil așezat pe un pick-up al aparatului de radio… Sonorul dat la maximum. Carevasăzică eu am fost doar o trecere pasageră. Discuția noastră (foarte importantă!) nu a avut nicio greutate de vreme ce la nici 4 minute ea asculta cântând cu atâta voie bună alături de Angela. Am înțeles atunci, pe loc, câtă însemnătate mai am eu în viața ei. Cât de important mai sunt. Am plecat la muncă fără să scot un cuvânt dar cu sufletul greu de tristețe…

          Al treilea semn îi aparține, magna cum laude, Violetei. Violeta a fost într-un fel creația mea. Am fost cumva, pentru ea, Pygmalion. Am luat-o de jos și am dus-o cât mai sus. Ajunsă acolo a început să dea semne, cât mai multe semne de independență. Nu a durat mult până a venit și semnul trădării. Locuia la mine. Mi-a intrat în pat într-un fel parșiv oferindu-și serviciile în dublu sens: în pat (unde se pricepea de minune) și-n bunul mers al unei fundații (la care, de asemenea, se pricepea). Într-o bună seară când tocmai ne pregăteam de culcare o văd că-și o parte din așternut și îl așază exact în mijlocul camerei. S-a culcat acolo. Am întrebat-o de ce face asta. Nu a scos niciun cuvințel. De curiozitate, pentru că simțul umorului nu m-a părăsit niciodată oricât de ciudate situații mi-au fost hărăzite în viață, am luat ruleta și am măsurat distanțele de la pereți la dormitorul ei ad-hoc înființat. Era chiar în mijlocul încăperii. La centimetru. Nici astăzi nu-mi dau seama cum a nimerit locul acela.

Am înțeles. Nu erau necesare cuvinte, explicații etc. Prezența mea lângă ea, eventuala mea atingere de corpul ei devenise inoportună, nedorită. La scurtă vreme s-a mutat la București la noul ei amant…

          În viață am avut parte de multe astfel de semne, de la mai multe femei. Toate acestea m-au determinat să am o atitudine mai prudentă față de ele ceea ce i-a făcut pe mulți/multe să mă considere a fi un misogin. Dar nu este așa. Cine mă cunoaște cu adevărat știe că nu sunt deloc misogin, ci doar mai selectiv. Eu iubesc femeia și am iubit-o perpetuu…