Cel mai mare liric medieval francez s-a născut într-o familie de oameni săraci, la Paris, în anul 1431 sau 1432, iar după anul 1463 i se pierde urma definitiv.

Fire permanent nesupusă, frecventează tavernele și se lasă antrenat de prieteni dubioși în acțiuni ce-l vor expune la conflicte grave cu autoritățile, culminând cu arestări repetate și, condamnări la moarte.

A trăit profund sentimentul trecerii timpului, al inutilității oricăror eforturi de a pătrunde sensul vieții, îmbrățișând instinctiv sentimentul neantului.

Năzbâtiile sale sunt duse de la chefuri studențești până la crimă. Însuși Villon se acuză de viața lui desfrânată. În rest nici un cuvânt rău despre nimeni… Nu-și contrazice judecătorii, ci se plânge pe sine și pe cei de-o teapă cu el.

Sentimentul nimicniciei ajunge până la un naturalism aproape șocant. Are o singură revoltă împotriva morții, dar nu a morții sale, ci a iubitei lui: „Județ cel pentru-acel omor/ ce doamna mi-au răpit-o mie; (…) de-atunci putere n-am, nici spor/ trăind ce-ți vătăma ea ție,/ Moarte?” (Traducere Romulus Vulpescu).

„Scump oaspe izgonit e fiecare”, ar fi voit poate să se așeze undeva, să caute un liman, să nu mai fie hăituit; dar împrejurările împreună cu pornirile sale belicoase îl împing mereu mai departe, împotriva voinței sale făcându-l să exclame cu amărăciune: „Cunosc tot, prințe, fără glumă/ cunosc tot ce cunoști și tu/ cunosc că moartea ne sugrumă/ cunosc tot, doar pe mine nu.”

A fost deseori închis.

„Diac răzvrătit și fără seamăn, cu sufletul sfâșiat de remușcări și înnobilat de flacăra mistuitoare și pură a creației, pezevenghi mărturisit și amant mucenic, haimana primejdioasă și poet de geniu”

Villon se descrie pe el însuși fără menajamente, cu cinism chiar, lăsând posterității imaginea sa în acele clipe de cumpănă ale marilor bilanțuri: „De simț și-nvățături calic/ Slab, trist, mai vânăt ca o mură/ N-am ocini, dijme, blanci. Nimic!” Întreagă această mizerie existențială este etalată alături de modul nepăsător în care și-a cheltuit existența.

Urmare a „aventurilor” sale va fi condamnat la moarte prin spânzurătoare. Villon face apel la Curtea Parlamentului și la Tribunalul suprem. I se comută pedeapsa și va alungat din oraș și împrejurările Parisului timp de 10 ani. La 8 ianuarie 1463, părăsește orașul pentru totdeauna, nimeni nemaiauzind ceva despre el.

Acest personaj aproape legendar avea să însemne o piatră de hotar în istoria literaturii universale.

 

 

(Visited 5 times, 1 visits today)