VREMEA CĂRNII ȘI VREMEA SUFLETULUI
Oamenii au început să se folosească atât de mult de chestii false sau artificiale pentru a atrage – silicoane, meșe de păr, botox, implanturi de tot soiul, lifting, ridicarea sânilor, scurtarea nasului, și lista poate deveni infinit de lungă! – încât a încerca să devii altcineva decât ceea ce ești, din punctul de vedere al aspectului fizic, nu mai înseamnă mare lucru.
A încerca să devii altcineva într-un mod artificial e trist iar „minciuna” asta ne poate duce departe, pentru că odată cu trecerea anilor organismul tău își va arăta adevărata față, dar una mult deteriorată de operațiile estetice pe care le-ai făcut.
Nu am înțeles niciodată pe cei/cele care apelează la tatuaje, cu atât mai puțin pe cei/cele care-și pun belciuge în nas (și prin alte părți…)
Când vine la tine un astfel de exemplar uman (că altfel nu am cum să-i spun) și îți adresează cuvinte de dragoste, de iubire, uitându-se în ochii tăi, nu poți decât să-i pui cuvintele în ghilimele, pentru că niciodată nu vei ști dacă acele cuvinte nu sunt asemenea trupului său mutilat, ciopârțit de bună voie și cu bună știință…
Aceste persoane se complac în iluzii cosmetice camuflând astfel divinitatea din ei cu care i-a înzestrat natura, Dumnezeu…
Drama lor este că nu știu că va veni o anumită vârstă la care vei regreta ceea ce ai făcut cu trupul tău în tinerețe. Există o „vreme a cărnii” și „o vreme a sufletului”… Toate la timpul lor…
