CÂND TE MĂRTURISEȘTI
De ce preotul stă ascuns după o perdea, într-o cuşcă, atunci când un om anume i se spovedește? De ce nu se privesc în ochi în timpul spovedaniei?
Pentru că cel ce se mărturiseşte nu ar mai fi sincer!
Într-un fel anume monitorul joacă rolul acelei perdele după care ne ascundem ca să ne spovedim. Iată cum, în mod paradoxal, ne mărturisim mai uşor în faţa unui necunoscut decât o putem face în faţa unei persoane pe care o cunoaștem.
De aici pleacă drama. Tu eşti de bună credinţă şi te mărturiseşti fără să ştii cine e de fapt de partea cealaltă a perdelei imaginare. De multe ori sunt oameni de calitate acolo, preoţi adevăraţi, dar, câteodată, se află şi câte un lup în blană de oaie, sau câte un şarpe sadea cu glugă de preot.
Credința că ai găsit, dincolo de perdeaua bisericească sau dincolo de monitorul de acasă un om care te înțelege, care rezonează cu vibrațiile tale te face să-ți dezgolești sufletul în întregime și să te mărturisești total, te face să lași garda jos și să-ți expui sufletul pe tavă. Încet-încet, omul se arată… și îi poți zări cerul interior…
Dar, e benefic pentru tine să lași pe cineva necunoscut să-ți intre în casa sufletului de la o primă conversație? Sufletul nu-i o sală de expoziție… Trebuie timp, trebuie să simți „ceva” înainte să te expui pe tine însuți…
Câtă încredere poți avea într-un om din virtual încât să-i dezvălui lucruri/probleme personale, chiar intime? Pe de altă parte sunt şi oameni minunaţi în virtual, pe net. Oameni de toată isprava, care merită toată încrederea noastră, oameni în fața cărora poți să-ți pui inima pe tavă fără teama că-ți va înșela așteptările…
Atunci când un om îți face o mărturisire despre propria lui viață, când te face părtaș la trăirile lui, mi se pare că este o onoare de a te lăsa să-i vezi sufletul…
