Cum să nu devii misogin (II)
1) În orașu-n care am locuit vreo 15 ani am cunoscut o tânără familie respectabilă și prosperă. Dețineau o societate comercială care le aducea un venit îndestulător astfel încât și-au putut permite să achiziționeze un teren pe o stradă paralelă cu bulevardul central, unde au pus bazele construirii unei vile somptuoase. Și-au împărțit obligațiile astfel: femeia se ocupa de treburile societății, iar bărbatul își dedicase timpul exclusiv construirii vilei. După patru ani de muncă intensă a ieșit o frumusețe de vilă de la acoperiș până la gardul din fier forjat de după care se putea vedea o grădină îmbelșugată cu trandafiri și alte soiuri de flori. Casa era gata. Finisată, mobilată dichisită până la cele mai mici detalii. A doua zi urmau să se mute în ea. Se întâmplă ca în noaptea premergătoare bărbatul să aibă un atac de cord. Moare! Așadar cel care își făcuse din ridicarea acestui cămin țelul vieții sale nu a mai apucat să locuiască nici măcar o singură zi în casa construită cu mâinile și cu strădania lui. A fost un șoc pentru toți cei care l-au cunoscut. Tânăr, în puterea vârstei… Nu au trecut nici măcar șase luni de la moartea lui, că femeia sa intră-n casă însoțită de un alt bărbat. Nu știu ce și cum au gândit alții despre gestul femeii, dar eu am fost cel puțin deprimat. Surprins din cale-afară, am crezut că respectul pentru și în memoria celui dispărut o va face să se abțină de la un gest reprobabil (în opinia mea) și total imoral măcar pentru o perioadă de câțiva ani. După care ar fi putut să-și refacă viața cum dorea, dar nu pe munca și mormântul bărbatului care te-a ținut în brațe cu câteva luni în urmă…
2) Am întâlnit, nu demult, o doamnă care venea din Italia, după decesul soțului domniei sale (eveniment petrecut destul de recent – câteva luni), de pe urma căruia primea o pensie frumoasă de urmaș. Era în căutare de partener de viață și de sex, deși vârsta pe care o are ar fi putut să-i impună o anumită decență. Abia îi murise soțul! (Faptul că o femeie se laudă cu suma de bani pe care o primește în urma unui om trecut la cele veșnice m-a făcut să-mi pun serioase întrebări cu privire la scopul acelor legături prin care nu puține femei din România se căsătoresc cu italieni aflați la vârsta senectuții. O fac din mai multe motive mercantile. Unul ar fi posibila moștenire a bunurilor materiale ce au aparținut soțului decedat, altul ar fi dubla cetățenie (care îți conferă anumite avantaje…) și, nu în ultimul rând, pensia de urmaș (consistentă în țările vest-europene)…
Și-atunci cum să nu devii misogin?!…
