ÎNFRIGURATA BUCURIE

Sinele gânditor și singur soarbe beția unică din această trăire a amintirilor dragi când de dincolo de nori se lăsa pe pământul roditor o pasăre mare albastră ducând pe aripile ei ființa dragă dar nespusă încă prin viul grai al sinelui, căci sinele suferă de singurătate… sufletele rătăcitoare își caută un trup fiecare în legea lui de iubire secretă… ochii lui, ochii ei se regăsesc atât de rar ai zice că nici nu există… înfrigurata bucurie a întâmplării, a reîntoarcerii la simțirea unuia de către celălalt, inima o  primește ca pe o binefacere dumnezeiască… ceea ce oamenii numesc iubire e prea puțin, prea mărginit în comparație cu această inefabilă simțire și milostenie care trece…